Ambulanța a chemat Poliția Locală. Atenție la parcări!

De Andreea Pintea
2Comentarii
Ambulanța a chemat Poliția Locală. Atenție la parcări!
Serviciul de Ambulanță Județean Arad a solicitat ajutorul polițiștilor locali în vederea fluidizării traficului din zona punctelor de acces.

Polițiștii locali cu atribuții în domeniul circulației pe drumurile publice au fost sesizați de către Serviciului de Ambulanță Județean Arad pentru a reglementa accesul în zona bazei din municipiu.

„Am răspuns prompt solicitării Serviciului de Ambulanță Județean Arad în vederea eliberării zonei din proximitatea căilor de acces destinate intrării/ieșirii autospecialelor și fluidizării traficului rutier pe str. Andreny Karoly și pe str. Oituz pentru a facilita accesul acestor vehicule, iar circulația rutieră să se desfășoare în condiții optime. Având în vedere regimul prioritar de circulație al acestei categorii de autovehicule și importanța serviciului pe care îl oferă cetățenilor, este absolut necesar să procedăm la aplicarea măsurilor legale care se impun pentru soluționarea favorabilă a situației”, au declarat reprezentanții Serviciului circulație din cadrul Poliției Locale Arad.

Informare, apoi sancțiuni

În acest context, polițiștii locali au demarat o campanie de informare și prevenire a conducătorilor auto care opresc/staționează neregulamentar în zona adiacentă Serviciului de Ambulanță Arad și îngreunează, astfel, circulația autospecialelor. „Ulterior campaniei de informare, vor fi aplicate și sancțiuni contravenționale și măsuri complementare de ridicare a autovehiculelor pentru conducătorii auto indisciplinați, care nu respectă normele legale privind circulația pe drumurile publice și implicit dreptul la viață al oamenilor în corelație cu timpii de deplasare a autospecialelor respective în cazuri de urgență și nu numai”, au mai punctat polițiștii locali.



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor