Amendă de 5.000 de lei pentru că s-a fumat în club Flex

De Adriana Barbu
Reactualizat la:
34Comentarii
Amendă de 5.000 de lei pentru că s-a fumat în club Flex
Clubul arădean va fi ţinut sub supraveghere de poliţiştii locali, pe motiv că nu este la prima abatere de gen.

Amendă grea pentru Club Flex pentru că s-a fumat înăuntru sâmbătă seara. Potrivit unui comunicat remis luni de dimineaţa de Poliţia Locală Arad, „în data de 08.10.2016, polițiștii locali din cadrul serviciului de Ordine și Liniște Publică II au amendat societatea pentru încălcarea prevederilor Legii 349/2002, modificată și completată cu Legea 15/2016 – privind prevenirea și combaterea efectelor consumului produselor din tutun. Acțiunea în urma căreia reprezentanții Poliției Locale Arad l-au amendat cu 5.000 de lei pe administratorul clubului arădean a avut loc ca urmare a nenumăratelor sesizări scrise și telefonice prin intermediul cărora arădenii reclamau faptul că în respectivul local se fumează”.

Tot în comunicatul instituţiei se mai face şi următoarea precizare: „Pentru că administratorul amendat nu se află la prima abatere de acest fel, clubul pe care îl conduce va fi ținut sub supraveghere în perioada următoare, iar acțiunile prin intermediul cărora Poliția Locală intenționează să stopeze încălcarea legii vor continua”.

Potrivit informaţiilor suplimentare primite de la Poliţia Locală, este vorba de a doua amendă dată de Poliţia Locală Arad unei societăţi comerciale de când a intrat în vigoare legea antifumat, pe motivul că s-a fumat înăuntrul localului. Club Flex este la prima amendă primită (cealaltă fiind dată unui bar din mall). Patronii renumitului club din Arad sunt, însă, cu sabia lui Damocles deasupra capului căci legea spune că, la a treia abatere, organele statului au dreptul să suspende afacerea.



34Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor