Ameninţat de Federaţie

1Comentariu
Ameninţat de Federaţie
Ameninţat de Federaţie
ARAD – Lăcătuş, la fel ca şi alţi opt antrenori din prima ligă, au fost ameninţaţi de oficialii FRF că îşi pot pierde licenţa Pro dacă absentează la cursurile Şcolii Federale de Antrenori.

„M-a surprins lipsa antrenorilor din Liga I. A fost neplăcut pentru Comisia
Tehnică faptul că unii au lipsit de la prezentarea de luni. (…) O să discutăm
în Comisia Tehnică şi o să găsim o măsură. Antrenorii au licenţă cu o valabilitate
doi ani, iar în cazul antrenorilor care nu vin în mod repetat la astfel de prezentări,
se poate ajunge la anularea ei.

Aceasta ar fi cea mai drastică măsură”, a spus directorul ŞFA, Mircea Rădulescu.
Marius Lăcătuş, la fel ca şi Rednic, Olăroiu, Răzvan Lucescu, Bergodi, Sabău,
Ştefan Stoica şi Grigoraş au lipsit de la cursul prezentat luni de un reprezentant
al şcolii elveţiene de fotbal, Danny Rizer, omologul elveţian al lui Rădulescu.
„Din 18 antrenori din prima divizie au fost doar 10. Aceasta este o absenţă
care pleacă de la mentalitate”, a completat Rădulescu.

După o perioadă de meciuri foarte grele, Lăcătuş a preferat să ia două zile
de pauză în detrimentul unui obositor drum dus-întors la Bucureşti.

Lucian Danila



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor