Amenzi de 20 mii lei pentru transporturile periculoase

De Andreea Pintea
Amenzi de 20 mii lei pentru transporturile periculoase
Agenții economici din sectorul transportului rutier de mărfuri periculoase au fost controlați de ITM Arad.

Inspectoratul Teritorial de Muncă Arad a desfășurat acțiuni de control privind respectarea prevederilor legale din domeniul securității și sănătății în muncă și al relațiilor de muncă la operatorii care efectuează transporturi rutiere de mărfuri periculoase.

„În cadrul controalelor efectuate, s-a verificat modul în care angajatorii respectă legislația privitor la utilizarea echipamentelor de protecție, organizarea activității de securitate și sănătate în muncă, utilizarea și întreținerea echipamentelor de muncă, pregătirea și instruirea personalului precum și referitor la supravegherea stării de sănătate a salariaților. S-a urmărit, de asemenea, modul în care angajatorii respectă prevederile legale referitoare la încheierea şi executarea contractelor individuale de muncă. Mai mult, pe lângă controalele desfășurate la sediul operatorilor economici, s-au efectuat și controale în trafic, împreună cu reprezentanţi ai Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transport Rutier Timiş (I.S.C.T.R.). În toate situațiile, inspectorii de muncă au dispus măsuri pentru intrarea în legalitate, aplicând sancțiuni contravenționale, valoarea amenzilor fiind de 20.000 lei”, a declarat inspector șef ITM Arad, Ecaterina Isac.

Controalele vor continua

Inspectoratul Teritorial de Muncă Arad a transmis că va continua aceste acțiuni „având în vedere necesitatea asigurării securității și sănătății conducătorului auto, precum și datorită impactului social și a consecințelor care pot avea loc în cazul unui accident rutier în care sunt implicate autovehicule care efectuează transport rutier de mărfuri periculoase”.

Taguri: , ,


0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !