Amenzi pentru buruieni

De Simona Butaru
11Comentarii
Norme legale pentru menținerea curățeniei FOTO: FAN
Norme legale pentru menținerea curățeniei FOTO: FAN
Amenzi până la 2.500 lei pentru buruienile (în special Ambrosia) sau molozul din faţa firmelor sau a locuinţelor.

ARAD. Arădenii care nu își smulg buruienile din spațiile din preajma locuințelor sau care lasă moloz în faţa imobilelor la care se execută lucrări de construcţii riscă amenzi de până la 1.000 lei, iar firmele – de până la 2.500 lei.

Totul, potrivit unui proiect de hotărâre redactat la iniţiativa Poliţiei Locale. Echipajele au fost deseori solicitate de către cetăţeni să ia măsuri împotriva celor care nu au grijă de zonele din apropierea proprietăţii lor, dar s-au aflat în imposibilitatea de a sancţiona vinovaţii, în lipsa bazei legale.

Astfel, Primăria a afişat la transparenţă un proiect „privind modificarea şi completarea Anexei Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 162/2006 privind norme obligatorii şi responsabilităţile concrete ce revin instituţiilor publice, agenţilor economici, celorlalte persoane juridice şi cetăţenilor pentru gospodărirea Municipiului Arad”.

Ambrosia şi moloz

Concret, în regulamentul aprobat deja din 2006 se introduc mai multe articole care vizează două probleme exacte, precum şi amenzile pentru nerespectarea articolelor.

„Se interzice depozitarea de materiale de construcţie (nisip, balast, ţigle, cărămizi, bârne etc.) pe trotuarul adiacent imobilului supus construcţiei sau renovării, precum şi pe spaţiul verde aferent imobilului” este prima completare. A doua vizează obligaţii ale cetăţenilor sau ale persoanelor juridice legate de spaţiile verzi: „Să îndepărteze flora spontană care creşte pe lângă borduri, garduri, stâlpi, împrejmuiri” şi „Să distrugă buruienile şi în mod special a celor cu potenţial alergen, Ambrosia Artemisiifolia – iarba pârloagelor, de pe terenurile şi spaţiile verzi pe care le deţin sau folosesc, prin scoaterea rădăcinilor, smulgere, cosire”.

Amenzile pe care le riscă arădenii care nu se conformează sunt situate între 1.000 şi 2.500 lei pentru persoane juridice, şi 500 şi 1.000 lei pentru persoane fizice.

Multe sesizări

În preambulul proiectului de hotărâre se subliniază faptul că Poliţia Locală s-a confruntat cu mai multe sesizări pe aceste probleme, dar agenţii nu au putut interveni, fără o bază legală.

„Fie ca urmare a acţiunilor de autosesizare determinate de verificările în teren, fie datorită faptului că cetăţenii au sesizat Poliţia Locală Arad, au fost identificate diverse situaţii în care acţiunile sau inacţiunile unor cetăţeni cu privire la o serie de fapte nu îşi găsesc corespondent ca normă obligatorie în vreun act normativ adoptat la nivelul municipiului”, precizează Viorica Graur, directorul general al Poliţiei Locale.

Obligaţia tuturor

„În îndeplinirea atribuţiilor ce le revin, consiliile locale şi primarii au obligaţia să adopte şi să dispună măsurile ce se impun pentru asigurarea participării cetăţenilor, a instituţiilor publice şi agenţilor economici la realizarea acţiunilor de înfăptuire şi păstrare a ordinii şi curăţeniei pe teritoriul municipiului, la efectuarea la timp a activităţilor edilitar-gospodăreşti”, se precizează în susţinerea proiectului de hotărâre.



11Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor