Amenzile nu se diminuează

Bucureşti - Preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, secretarul de stat Radu Roatiş, a răspuns întrebării adresate de deputatul PC de Arad Lia Ardelean, pe tema diminuării cuantumului sancţiunilor acordate contravenienţilor la normele sanitar veterinare.

Lia Ardelean a cerut ca aplicarea legii să se facă în raport cu realitatea din mediul rural, în aşa fel încât să nu descurajăm micii producători agricoli de a se ocupa de creşterea animalelor, singura sursă de venit pentru oamenii din unele zone ale ţării.

Preşedintele ANSVSA a precizat în răspuns că normele europene prevăd că încălcarea dispoziţiilor referitoare la sănătatea animală poate constitui o ameninţare faţă de sănătatea umană şi de aceea a fost necesară stabilirea unor sancţiuni pecuniare al căror cuantum este suficient de ridicat pentru a descuraja asemenea manifestări.

Referitor la propunerea deputatului Lia Ardelean, care a cerut diferenţierea dintre micul producător care încearcă să îşi vândă un animal într-un târg şi care se află la prima abatere şi cei care îşi fac un obicei din nerespectarea legislaţiei în domeniu, secretarul de stat a apreciat că „Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări”.

S.T.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase