“Amical” pierdut de UTA la Cermei

De Leo Sfara
4Comentarii
“Amical” pierdut de UTA la Cermei
Elevii lui Cristi Todea au primit gol în debutul meciului și nu au mai putut întoarce scorul. Oboseala să fie de vină?

La finalul cantonamentului de la Moneasa, UTA a trecut, azi, pe la Cermei, pentru un joc amical cu echipa locală. Gazdele erau chiar înainte de pregătirea de iarnă, pe care o vor face în aceeași stațiune ca și adversarul, pe când utiștii au fost la final de stagiu de iarnă.
Scorul a fost repede deschis, după doar trei minute de joc, atunci când D. Lazăr a dat o pasă greșită, până la Sulea, care a scăpat singur cu Bodea și a marcat: 1-0.
Apoi, UTA a trecut la cârma ostilităților, însă nu au reușit mare lucru, ultima pasă fiind – mai tot timpul – ratată. Așa se face că dominarea a fost una teritorială, de notat fiind doar o mare ocazie la poarta lui Mureșan, atunci când Stahl a nimerit bara, după un corner al lui Hlistei.
În partea secundă, meciul a fost unul mai anost, antrenorii celor două echipe rulând tot ce au avut la dispoziție. Elevii lui Radu Anca au acoperit bine terenul și au ratat șansa lui 2-0 în min. 84, atunci când Bulza a scăpat singur cu Zamfir, dar a șutat peste poartă. S-a terminat 1-0, iar pentru UTA începe o nouă etapă de pregătire.
LT Cermei: Mureșan – Berari, Cotoc, Gligor, Suslak – Varga – Vasile, Ianc, Copil, Sabău – Sulea, repriza I; Mitrea – Rogojan, Nistor, Boldor, Aldan (V. Brândușe) – Morar, T. Bodri, Mihuța, L. Bodri – Fl. Brândușe, D. Bulza, repriza a doua. UTA: Bodea – Ghergu, R. Iuga, Lazăr, Dinculescu – Prună, Petra, A. Iuga – Stahl, Curtuiuș, Hlistei – repriza I; Bodea (Zamfir) – Polgar, Manea, Tănase, Onuțan – Isac, Jorza – Gruiescu (Federico), Buia, Toma – D. Popa, repriza a doua.

Ce spune Todea
La finalul meciului, antrenorul UTA-ei, Cristi Todea a spus: “Am fi vrut să terminăm cantonamentul și cu un rezultat pozitiv astăzi, din păcate nu am reușit acest lucru și datorită faptului că jucătorii au un mare grad de încărcătură fizică și probabil și mentală adunat după nouă zile de cantonament. În prima repriză am avut mai multe ocazii, au fost mai puține în a doua, am încercat să dăm minute tuturor jucătorilor pe care i-am avut în pregătiri. Un eșec care ne pune un semn de întrebare, dar ne așteptam ca prestația noastră să fie puțin îngreunată”.

Taguri: , , ,


4Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor