“Amicalul“ UTA – Budaorsi a fost întrerupt de o furtună

De Leo Sfara
“Amicalul“ UTA – Budaorsi a fost întrerupt de o furtună
Până în minutul 80, arădenii au marcat de două ori, dar au mai ratat o sumedenie de ocazii clare de gol, diferența putând fi mult mai mare.


Rogla. UTA s-a impus clar, în urmă cu câteva minute, în amicalul contra maghiarilor de la Budaorsi (liga a II-a), jucat în Slovenia. Elevii lui Laszlo Balint au evoluat foarte bine, au avut trei situații de a marca, în primele zece minute, după care au urmat ocazii imense, ratate de Ursu, de două ori, plus o bară a lui Miculescu. Și totuși, în min. 40 UTA a deschis scorul: Miculescu a trimis o pasă cu călcâiul, portarul advers a deviat mingea, care a ajuns la Bustea, iar acesta a îndeplinit o simplă formalitate din careul mic: 0-1.
La zece minute după odihnă, arădenii au marcat din nou, Lorenzi înscriind dintr-o lovitură liberă de la 20 de metri, după un fault asupra lui Miculescu: 0-2! Încet, încet, vremea rea s-a instalat în zonă, a început să plouă, iar în minutul 80 a venit un adevărat potop, iar arbitrul a trimis cele două meciuri la vestiare, fără ca meciul să mai continue!

Laszlo Balint i-a avut în teren pe următorii: Bolboașă (Iacob) – Tomozei (Ivan), Melinte (Șeroni), Ilie, Stancu – Hrezdac (Isac), Lorenzi (Pușcaș) – Ursu (C. Rus), Miculescu, Bustea (Oroian) – Buhăcianu (Khalaila). Au mai jucat: Salka, Vulturar și Deta.

Taguri: ,


0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !