Analiză îngrijorătoare: Românii plătesc mai mult decât londonezii şi dublu faţă de cehi pentru carnea de porc

6Comentarii
Analiză îngrijorătoare: Românii plătesc mai mult decât londonezii şi dublu faţă de cehi pentru carnea de porc
Consumatorii români de carne plătesc 8,20 dolari pentru 500 grame de bacon, aproape dublu faţă de cehi (4,70 dolari) şi chiar mai mult decât londonezii (5,79 dolari) sau americanii (6,99 dolari), arată datele unei analize Bloomberg.

Potrivit analizei, japonezii plătesc cel mai mult pentru jumătate de kilogram de bacon, adică 17,21 de dolari, în clasament urmând chinezii din Hong Kong (12,75 dolari) şi cei din Beijing, care plătesc 10,79 dolari pentru aceeaşi cantitate. Această creştere globală a cărnii de porc, care a ajuns la cel mai ridicat nivel din ultimii 15 ani, se înregistrează pe fondul consecinţelor provocate de gripa porcina africană care este responsabilă de moartea a sute de milioane de porci, majoritatea din China.

Totodată, conform datelor Bloomberg, o creştere semnificativă a cărnii de porc este înregistrată şi în Franţa, unde francezii plătesc 10,24 dolari pentru 500 grame de bacon. Cel mai puţin pentru jumătate de kilogram de bacon plătesc cehii (4,70 dolari).

Totodată, în Europa, caracasele de suine s-au scumpit cu 31%, iar în cazul porcilor vii, cu 56%. Un raport al Comisiei pentru Alimentaţie şi Agricultură avertizează că preţurile ar putea să fie la cel mai înalt nivel din 2004.

„Nu contează unde te afli, preţul creşte. China este piaţa la care trebuie să ne îndreptăm atenţia, pentru că este cea mai mare şi pentru că aici este primul loc în care gripa porcină africană a început să lovească”, a declarat Justin Sherrard, directorul unei organizaţii specializată în alimentaţia pe bază de proteine, potrivit sursei citate.

Preţul cărnii de porc s-a apreciat cu 16% în a doua săptămână a lunii octombrie, fiind cea mai abruptă scumpire din ultimii 13 ani din China. Din august 2018, de când a fost raportat primul caz de gripă porcină în statul chinez, preţul cărnii s-a dublat şi se va menţine la fel mare în cel puţin următoarele trei luni.

Până la finalul anului 2020, China va rămâne cu circa 275 milioane de porci din cauza gripei porcine africane, o scădere cu 40% a producţiei de la izbucnirea acestei boli. La nivel mondial, acest lucru înseamnă o scădere de 10% a producţiei, potrivit Departamentului pentru Agricultură al SUA, mai arată analiza Bloomberg.

Faţă de luna august a anului trecut, atunci când porcii au început să fie afectaţi de gripă, preţul cărnii este cu 120% mai mare.

Gripa porcină africană este considerată endemică de autorităţile de la Beijing, adică prezentă în mod general, în cea mai mare piaţă din lume, una care valorează circa 118 miliarde de dolari.

Sursa: Mediafax

Taguri:


6Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor