Anchetă internă la aeroport

2Comentarii
Anchetă internă la aeroport
Anchetă internă la aeroport
Aeroportul Arad şi-a reluat activitatea astăzi, după ora 14.00, când avionul a fost scos de pe pistă.

Incidentul de duminică de la Aeroportul Internaţional Arad, atunci când un avion al companiei Blue Air a ratat aterizarea şi a ieşit de pe pistă şapte metri îşi va produce în continuare efectele. Aeroportul arădean a rămas închis şi azi dimineaţa, pentru ca acţiunea de tractare a aeronavei să se deruleze fără probleme.

Avionul a fost scos pe pe pistă şi a fost retras în parcare, acolo unde cele două echipe de la Bucureşti (una sosită duminică, iar cealaltă luni după-masa) îşi vor demara ancheta.

Aeroportul a fost redeschis după ora 14.00, iar cursele au fost reluate. Situaţia nu este însă simplă la baza aviatică arădeană: pe lângă anchetele demarate în ceea ce priveşte avionul şi piloţii de aici, de către experţii de la Bucureşti, conducerea aeroportului a decis să demareze şi ea o anchetă internă, pentru a stabili dacă vina aparţine bazei.

În ceea ce priveşte acţiunea de tractare a navei, aceasta a fost suspendată pe timpul nopţii şi reluată ieri de dimineaţă pentru că utilajele folosite nu au făcut faţă misiunii şi au cedat. Ieri de dimineaţa în s-a intervenit cu utilaje mai puternice.

Dacă duminică, din cauza incidentului, cinci curse aeriene care aveau escală la Arad au fost deviate spre Timişoara, ieri până la ora 14.00 o nouă cursă a fost deviată tot pe Timişoara.

A.B.



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor