Anda Chiș, premiată la Cotroceni

De Andreea Pintea
1Comentariu
Anda Chiș, premiată la Cotroceni
Festivități deosebite la Palatul Cotroceni în cadrul Zilei Internaționale a Francofoniei. Elevii care au obținut rezultate deosebite la faza națională a olimpiadei de limba franceză din anul școlar 2017-2018 au fost chemați să se întâlnească cu președintele României, Klaus Iohannis și au fost premiați.

Aradul a fost reprezentat la întâlnirea cu șeful statului de eleva Anda Chiș și profesorul Adriana Filip – de la Colegiul Național „Moise Nicoară” Arad. Andra Chiș a obținut anul trecut premiul al III-lea la olimpiada națională de limba franceză. Festivitatea s-a desfășurat sub înaltul patronaj al Președintelui României și a avut loc în Sala Unirii de la Palatul Cotroceni, fiind un moment de sărbătoare a limbii franceze, un moment emoționant pentru toți cei prezenți în sală: elevi olimpici și profesori de limba franceză.

Printre invitații speciali la acest eveniment s-a aflat și Louise Mushikiwabo – Secretar General al Organizației Internaționale a Francofoniei. Celebrarea Zilei Internaționale a Francofoniei – 2019 a fost organizată de către Ministerul Afacerilor Externe, cu sprijinul Ministerului Educației Naționale, al Grupului Ambasadelor, Delegațiilor și Instituțiilor francofone din România (GADIF) și al Biroului Regional pentru Europa Centrală și Orientală (BRECO) al Organizației Internaționale a Francofoniei (OIF). Suntem mândri de elevii și profesorii școlii noastre.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor