Andrei Fuliaş: „Din 2012 PSD Arad a fost condus în scopul unor interese de grup”

De Simion Todoca
3Comentarii
Andrei Fuliaş: „Din 2012 PSD Arad a fost condus în scopul unor interese de grup”
© Andrei Fulias
Preşedintele organizaţiei de tineret a PNL Arad, Andrei Fuliaş, comentează pe marginea unei postări pe facebook, atribuită unui membru PSD.

„PSD Arad a fost condus în scopul unor interese de grup în ultimii patru ani! Pesediștii arădeni nu au discutat despre niciun proiect pentru municipiu, începând cu anul 2012! PSD a fost o organizație închisă!” – afirmațiile aparțin unuia dintre liderii PSD Arad și au fost făcute pe Facebook.

Iată că ceea ce susțineam noi de ani de zile, este recunoscut chiar de către pesediști, în discuțiile dintre ei! O mărturisire rușinoasă, dar necesară, ca arădenii să înțeleagă mai bine adevăratul profil al PSD și al celor care își fac veacul pe acolo. Un reprezentant al conducerii municipale a PSD Arad a admis, într-o postare pe Facebook, că în ultimii patru ani de zile PSD nu a discutat nici măcar despre un proiect în municipiul Arad! Autorul destăinuirii este Beniamin Vârcuș, care, culmea, după patru ani în care el și echipa din care face parte nu au avut niciun proiect pentru arădeni, vrea să devină consilier municipal! Postarea a apărut într-o polemică în care Beniamin Vârcuș a intervenit „providențial”, scăpând porumbelul și afirmând, nici mai mult, nici mai puțin, și faptul că PSD Arad a fost condus în scopul unor interese de grup! Este de notorietate absența PSD din proiectele Aradului. Pesediștii s-au limitat să critice, comod, tot ce se face în oraș, fără să pună osul la treabă. Noi am tot spus asta, dar iată că acum confirmarea vine chiar de la un membru al Biroului Municipal al PSD, Beniamin Vârcuș. După o astfel de destăinuire, în mod normal ar trebui să își dea demisia de onoare și să se retragă. Dar nu presupunem că ar avea, totuși, chiar atâta onoare încât să dispară din viața publică a unui oraș pentru care nu a făcut nimic în ultimii patru ani; în schimb, îl veți vedea dând din coate. Vârcuș este unul dintre cei care postează mesaje pe Facebook în numele PSD, chiar dacă în momentul lui de sinceritate și-a făcut partidul de râs, demonstrând adevăratul potențial (adică zero!) al PSD Arad”, spune Andrei Fuliaș, care redă postarea respectivă.

Postarea atribuită lui Vârcuş

„Din păcate observ cum cei care ar trebui să pună umărul la reconstrucția partidului pun piedici partidului. Da, este nevoie de o reconstrucție după cele petrecute în ultimii ani la PSD Municipiu. Vorbesc în calitate de fost membru în biroul executiv al PSD Municipiu. În cei 4 ani în care am deținut acestă poziție am participat la ședințe unde nu am văzut discutându-se niciun proiect. Mai mult de atât, organizația municipală PSD era închisă și era condusă, din punctul meu de vedere, în scopul unor interese de grup. Dacă tot se amintea câștigarea mandatului de deputat în municipiu, poate ar trebui subliniat că toată suflarea municipiului a fost direcționată spre colegiul respectiv fiind neglijate total celelate zone. În altă ordine de idei văd că mai nou este important mediul online care a fost neglijat total de conducerea precedentă cu toate că am tras semnale de alarmă în acest sens în ședința de birou municipal. Am fost responsabil de zonă și am aflat de întâlniri ale partidului în zona mea de la vecini la câteva zile după ce acestea au avut loc (…).”

„Ceea ce era de demonstrat, s-a demonstrat, chiar de către PSD Arad!”, conchide Fuliaş.

Taguri: , , , , ,


3Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor