Astfel, spune senatorul, nu există motive de îngrijorare, ci dimpotrivă: „Exceptate de la desfiinţare sunt posturile vacante din sănătate şi educaţie, domenii care, de altfel, vor fi prioritare atunci când se vor face noi angajări”. Prin ordonanţa respectivă, Guvernul va reduce numărul angajaţilor din ministere cu 4% şi numărul funcţiilor de conducere cu 12%. Actul normativ stabileşte că posturile astfel vacantate, ulterior finalizării acestei reorganizări, vor putea fi ocupate ulterior, cu respectarea principiului un post vacantat – un post ocupat, diferit de sistemul actual care impune o singură angajare la şapte posturi vacantate. Sănătatea și educația, care se confruntă cu deficit de personal, sunt domeniile prioritare în care vor fi făcute angajări.„Guvernul estimează deja că vor putea fi angajaţi 1.066 salariaţi la nivelul administraţiei publice locale, unde multe primării au ajuns să mai aibă doar doi sau trei angajaţi, inclusiv primarul şi viceprimarul”, a mai declarat senatorul Ioan Cristina.Prin reorganizarea aparatului administrativ, Executivul estimează o economie la bugetul de stat de 45 milioane lei în acest an şi 108 milioane lei în fiecare dintre următorii patru ani.
Angajari in educatie si sanatate
ARAD.Senatorul USL Ioan Cristina, preşedintele Filialei Teritoriale PNL Arad, ţină să facă unele precizări legate de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului, care priveşte desfiinţarea a circa 60.000 de posturi vacante din administraţie.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
6
Local
Operaţiunea a avut loc vineri dimineaţă. În vârstă de zece ani, copacul a fost oferit municipalităţii gratuit de o firmă italiană cu sediul în Arad. Primarul Bibarţ: „Din vară putem sta deja la umbra lui”.
România
Reprezentanţii Rafinăriei Petromidia au informat că vineri dimineaţă a avut loc o aprindere în instalaţia de Hidrofinare Benzină, fiind stinsă fără a exista victime.
ARADON Sport local
Sumele pentru echipele fanion ale Aradului au crescut față de prima sesiune de anul trecut. 16 proiecte nu au întrunit punctajul minim.
ARADON Sport local
FCC Baschet UAV Arad începe semifinala Ligii Naționale pe terenul campioanei Sespi.
UT Arad
Jucătorii de la loturi au făcut doar azi primul antrenament, alții sunt cu probleme medicale.
România
În urma trecerii la ora de vară ziua de duminică devine cea mai scurtă zi din an, 23 de ore.
Local
Liberalii „atacă” Primăria Lipova cu Cristina Ciorogar, un „politician harnic”, după cum o recomandă conducerea PNL.
România
Cinci bărbați au fost reținuti de autorități după ce ar fi atras în locuințele pe care le aveau închiriate în Capitală mai multe victime, prin intermediul unor anunțuri postate online, sub pretextul oferirii de servicii sexuale.
Citiți principiile noastre de moderare aici!