Angajaţii de la GCA amenință cu greva generală

De Valentin Goran
2Comentarii
Angajaţii de la GCA amenință cu greva generală
© FOTO: aradon.ro
Angajații Gospodăririi Comunale Arad au venit la lucru, însă și-au prins banderole pe braț și au intrat în grevă japoneză. De luni, 20 martie, vor intra în grevă generală, pe perioadă nedeterminată.

Pentru a-și exprima nemulțumirea, angajaţii au ales această formă, pașnică, de a protesta. Din cei 93 de salariați, câți are acum GCA în subordine, aproximativ 50 dintre angajați protestează. Este vorba de angajații care se ocupă de spațiile verzi și cei care se ocupă de câinii comunitari. Ceilalți 43 de salariați din sectorul cimitirelor nu protestează. Protestatarii, aflați momentan în grevă japoneză, au enumerat trei revendicări care ar dezamorsa situația și anume: acordarea de bonuri de masă, plata orelor suplimentare șireducerea programului de lucru cu jumătate de oră (acum este de la 7:00 la 15:30) prin includerea pauzei de masă în programul de opt ore. Unul dintre angajați a declarat că „am avut discuții cu directorul și ne-a respins aceste cereri. Sindicatul, care nu participă la acest protest, a prezentat totuși revendicările noastre, dar nu s-a găsit înțelegere”. De luni, 20 martie, greviștii au declarat că „vom intra în grevă generală, pe perioadă nedeterminată dacă nu ne sunt rezolvate cererile”.

Fără bonuri din cauza bugetării

Am stat de vorbă cu directorul Gospodăririi Comunale Arad – GCA, pentru a afla care este motivul pentru care oamenii au rămas fără bonuri de masă. „În acest moment nu mai acordăm bonurile de masă, până în momentul în care se aprobă bugetul. Nu au fost bugetate pe întreg anul trecut și atunci, pentru a nu mai depăși bugetul, ne-am oprit. În momentul în care bugetul ne va fi aprobat, vom putea să știm cu certitudine care va fi situația. Practic, în maxim 45 de zile după ce Primăria Municipiului Arad va vota bugetul, noi vom îndeplini toate normele legale pe care trebui să le urmăm. Angajații lucrează în continuare și își exprimă prin această metodă nemulțumirea”, a declarat Adrian Păcurar, directorul Gospodăririi Comunale Arad. În ceea ce privește orele suplimentare, directorul completează: „ore suplimentare nu prea se fac, pentru că s-ar plăti. În cadrul curățeniei de primăvară, oamenii sunt chemați să lucreze și sâmbăta, dar refuză. Le-am plăti spor de weekend și le-am acorda zi liberă luni, dar nu vor”.

O lună, sigur fără bonuri

Practic, bugetul municipiului Arad a fost votat de consilierii municipali vineri, 17 martie. Conform celor declarate de directorul GCA, în următoarele 45 de zile vor fi realizate toate actele necesare pentru bugetare și mai apoi angajații vor dispune, din nou, de tichetele de masă. Un lucru este cert: cel puțin pentru o lună, dacă nu chiar două luni de zile, angajații GCA pot să își ia gândul de la bonurile de masă. Mai rămân de rezolvat celelalte doleanțe ale greviștilor.



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor