Antrenament pe teren curățat

De Leo Sfara
Antrenament pe teren curățat
Fără noutăți în lot, UTA s-a pregătit pe „sinteticul” de la „Motorul”, acolo unde mâine vine Bekescsaba.

Până la urmă, s-a rezolvat problema cu gazonul artificial din Aradul Nou. Cu ceva utilaje, mai cu lopata, cei de la Primărie, alături de angajați de la UTA, în frunte cu Ionuț Popa, „sinteticul” de la „Motorul” a fost curățat.

Două antrenamente

Azi, a fost zi cu două antrenamente. Primul, cel de dimineață, s-a desfășurat la sala de forță, iar apoi, după-amiaza, s-a ales terenul „Motorul”.

Ionuț Popa a comandat un antrenament tehnico-tactic, lucrându-se doar cu mingea, spre bucuria jucătorilor. A fost și un bun prilej de a testa terenul sintetic, care a fost curățat în proporție de 95%, sunt rămase doar mici porțiuni de zăpadă înghețată, pe care au alunecat unii jucători, dar fără să le fie pusă în pericol integritatea corporală.

„Sunt mulțumit de cum arată terenul, nu am ce comenta sau reproșa. Sper să nu mai ningă, să putem juca meciul amical cu Bekescsaba. În rest, trebuie să spun că sunt mulțumit de implicarea jucătorilor la aceste prime antrenamente ale semi-cantonamentului” – ne-a declarat Ionuț Popa.

Mai trebuie spus că portarii au lucrat separat, Dan Țapoș având pregătite pentru ei câteva exerciții noi, de ultimă generație, cum se fac la marile cluburi.

Doi juniori în plus

În așteptarea numelor mari, sonore, care încă nu au ajuns la UTA, Ionuț Popa a convocat la antrenamente doi jucători foarte tineri, din propria pepinieră. Este vorba de Vidican și Haloș, care nu sunt în cantonament, doar se pregătesc cu prima echipă.

Din informațiile noastre, se pregătesc – zilele viitoare – două sosiri în lotul UTA-ei. Nu mai băgăm, însă, mâna în foc, deoarece Boboc era ca și adus la Arad, dar a ajuns la Mioveni.

Chiar și Ionuț Popa ne-a spus, azi: „Nu mai vreau să zic nimic de transferuri, vedeți doar că nu avem nicio noutate în lot”.

Meci amical cu Bekescsaba

Mâine, de la ora 13, pe „Motorul” e programat meciul de verificare dintre UTA și Elore Bekescsaba. Sunt două echipe de ligă secundă, așa că se anunță un joc interesant.

„Sper să nu ningă până la ora meciului, deoarece nu vom avea unde disputa acest meci. Numai eu știu cum a fost curățată zăpada de pe teren, așa că nu ne mai rămâne decât să ne rugăm să nu mai cadă zăpadă” – ne-a declarat Ionuț Popa.

Toate „amicalele”

S-a stabilit programul final al meciurilor de verificare din această iarnă. Programul e următorul: 29 ianuarie: Szeged – UTA; 31 ianuarie: UTA – Szeged; 2 februarie: Fuzesgyarmat – UTA; 5 februarie: UTA – Cermei; 7 februarie: UTA – Chișineu Criș; 9 februarie: UTA – Luceafărul Oradea; 13 februarie: UTA – Ripensia Timișoara; 16 februarie: UTA – Șoimii Lipova.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !