Arad – Changzhou, o colaborare de viitor

De Andreea Pintea
7Comentarii
Arad – Changzhou, o colaborare de viitor
© S-a semnat o scrisoare de intenție pentru o colaborare extrem de importată FOTO: A.P.
O scrisoare de intenție a fost semnată între cele două administrații, urmând ca în perioada următoare să se dezvolte relațiile pe ruta Arad-China.

Aradul va colabora cu orașul Changzhou din China, urmând să fie dezvoltate relații internaționale pe mai multe paliere. Actul de colaborare a fost semnat, într-un cadru festiv, joi, 23 august, în Sala Ferdinand a Primăriei Municipiului Arad, fiind redactat în trei limbi: română, chineză și engleză. Practic, scrisoare de intenție va sta la baza demarării unor colaborări vizând punerea în valoare a patrimoniului celor două comunități și constituie un prim pas în vederea unei viitoare înfrățiri.

Delegația chineză din Changzhou a fost prezentă timp de trei zile în Arad, 21-23 august, ocazie cu care au fost derulate vizite și au avut loc întâlniri cu reprezentanți ai mai multor instituții și organizații arădene. Aceasta a avut următoarea componență: Shen Lian – director adjunct al Biroului Afaceri Externe al Municipiului Changzhou, profesor Zhu Juanfen – decan, director al Departamentului de Relații Internaționale, Institutul Tehnologic din Changzhou, Zhang Xian, director adjunct al Biroului de Cultură, Radio, Tv, Presă și Publicații al municipiului Changzhou, Lu Hongwei – director adjunct al Biroului de Turism al municipiului Changzhou, Chu Wenxia – şef al Comitetului pentru Femei și Copii din Changzhou, Li Min, translator, Biroul Afaceri Externe al municipiului Changzhou.

Similitudini între orașe

Directorul Shen Lian a ținut să puncteze: „Înainte de a face deplasarea la Arad, am aflat că între orașele noastre există similitudini. Ambele localități sunt străbătute de râuri, chiar dacă în cazul nostru, albia nu este atât de largă precum a râului Mureș, și nu avem cetatea pe care dumneavoastră o aveți. O altă similitudine e aceea că ambele noastre orașe au o industrie foarte dezvoltată în sectorul componentelor auto. Am aflat că fiecare autoturism fabricat pe continent are o componentă produsă la Arad. Suntem onorați să ne aflăm astăzi aici și ne exprimăm încrederea în colaborări valoroase, de perspectivă.”

Patru paliere

„Avem în vedere demararea colaborării pe patru paliere: cel al relațiilor culturale, economice, de protejare a mediului înconjurător și nu în ultimul rând, cel universitar. Vom încerca să implicăm universitățile arădene. Am primit cu mare plăcere scrisoarea de invitație pentru a vizita orașul Changzhou. Este foarte onorant ca un oaspete din China să spună că știe faptul că fiecare autoturism din Europa are o componentă fabricată în orașul nostru. Ar trebui să fim mândri de acest lucru și să promovăm la rândul nostru realizările Aradului și ale arădenilor”, a declarat primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă.



7Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor