Arădean de 64 de ani, lovit pe trecerea pentru pietoni

De Valentin Goran
24Comentarii
Arădean de 64 de ani, lovit pe trecerea pentru pietoni
© FOTO: Valentin Goran
Un bărbat a fost lovit pe trecerea pentru pietoni de un autoturism Mercedes, luni, 25 septembrie, pe Calea Romanilor, sensul de mers înspre cartierul Aradul Nou.

Bărbatul a fost lovit când a încercat să traverseze trecerea pentru pietoni, chiar înainte de a urca pe podul Traian dinspre Boul Roșu. Șoferița aflată la volanul autoturismului ne-a declarat că bărbatul i-a sărit în față. De cealaltă parte, bărbatul lovit, care acuza dureri la genunchi, a primit îngrijiri medicale de la echipajul Serviciului Județean de Ambulanță Arad care a sosit la locul incidentului.

Cine este vinovat de acest incident vor stabili polițiștii de la Serviciul Rutier din cadrul IPJ Arad, care au efectuat măsurătorile şi au intervievat martorii. Din fericire, deși mașina a ajuns până pe mijlocul trecerii pentru pietoni, impactul nu a fost unul violent și astfel victima nu a suferit decât răni superficiale și o sperietură.

„Este vorba de un bărbat de 64 de ani care a suferit, în urma accidentului, o contuzie de membru inferior drept. Arădeanul a fost transportat la Unitatea de Primire Urgențe din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad pentru investigații suplimentare. Rana suferită de victimă nu este gravă”, a declarat pentru Jurnal arădean/Aradon, dr. Mircea Merea, directorul medical al Serviciului Județean de Ambulanță Arad.



24Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor