Polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Mehedinți au pus în aplicare un mandat de aducere, emis pe numele unui bărbat din județul Arad.
Din cercetări a reieșit faptul că, în perioada 25-27 august 2017, acesta ar fi amenințat telefonic un bărbat de 35 de ani, cu fapte de violențe îndreptate împotriva familiei sale, pentru a îl determina să îi remită o sumă de bani.
Bărbatul de 30 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de șantaj. Acesta urmează să fie prezentat magistraților, cu propunere de luare a măsurilor legale. „Cercetările sunt continuate în cauză, pentru documentarea întregii activități infracționale”, anunță reprezentanții Inspectoratului General al Poliției Române.
Arădean reținut pentru șantaj, în Mehedinți
Arădean reținut pentru șantaj, în Mehedinți
Un arădean de 30 de ani a fost reținut joi, 31 august, de către polițiștii Mehedințeni, pentru șantaj. Acesta a amenințat un bărbat cu fapte de violență îndreptate împotriva familiei sale, pentru a obține bani de la el.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
4
6
Mapamond
Eparhia Moscovei din cadrul Bisericii Ortodoxe Ruse a anunţat marţi pe site-ul său de internet că preotul care a slujit la parastasul lui Aleksei Navalnîi a fost oprit de la slujire pe timp de trei ani, transmite Reuters.
Mapamond
Guvernul slovac condus de premierul social-democrat Robert Fico a aprobat miercuri lichidarea televiziunii publice RTVS, pe care a acuzat-o de partizanat politic, în timp ce opoziţia şi unii jurnalişti acuză actualul guvern că doreşte o televiziune care să-i fie fidelă.
Mapamond
Statele Unite au trimis Ucrainei rachete cu rază lungă de acţiune ATACMS "luna aceasta", chiar înainte de adoptarea, marţi, a unui nou ajutor pentru Kiev de către Congresul american, a anunţat miercuri Departamentul de Stat, relatează AFP.
Local
ARAD. O persoană a fost rănită în urma unui accident produse miercuri seara în Arad, pe Calea Radnei, în imediata apropiere a superrmarketului Kaufland.
5
Local
Sindicaliştii cer creşterea salariilor cu 15%, precum şi acordarea sporului de risc şi de suprasolicitare neuropsihică.
2
UT Arad
ARAD. Ultimul jucător adus de UTA este Kemar Lawrence, un jamaican cu mult chef de vorbă, care a spus că a jucat așa cum a simțit el în jocul la Ploiești, deși antrenorul i-a spus altceva. Interesant, nu?
1
Citiți principiile noastre de moderare aici!