Arădeanul Florin Homenco, reținut în Germania, bănuit că și-ar fi ucis iubita

De Ioana Costas
24Comentarii
Arădeanul Florin Homenco, reținut în Germania, bănuit că și-ar fi ucis iubita
Florin Homenco – de loc din Fântânele – a fost reținut de autoritățile germane după ce iubita acestuia din județul Timiș a fost găsită decedată în casă, pe corpul tinerei fiind găsite urme de violență.

Tânăra în vârstă de 35 de ani muncea și locuia legal în orășelul Haslach im Kinzigtal din Germania, iar de șase luni era într-o relație cu arădeanul Florin Homenco.

Potrivit EVZ.ro arădeanul a făcut parte, în trecut, din clanul “Împăratul”. Clanul se ocupa cu clonarea de carduri bancare, tâlhării, şantaje, pretinderea de taxe de protecţie, vătămare corporală gravă, loviri şi alte violenţe, constituire, aderare şi sprijinire de grup infracţional organizat.

În anul 2007, Florin Homenco a fost arestat în Spania pentru că cerea taxă de protecţie românilor care lucrau legal. Potrivit EVZ.ro Homenco a stat în pușcărie până în 2015, când a fost eliberat condiţionat. Homenco a mai stat în închisoare pentru un jaf, după ce a spart un butic din Arad.

Prietenii tinerei au spus că aceasta era foarte fericită că l-a întâlnit pe Florin. Tânăra spunea despre iubitul ei că este tandru, gentil și delicat și că are foarte mare grijă de ea.

Trupul neînsuflețit al tinerei a fost descoperit în urma unei alerte dată de fratele ei care s-a îngrijorat când sora lui nu a mai răspuns la telefon.

„Ultima dată a sunat joi și a povestit că s-a certat cu iubitul ei. A doua zi, vineri, de Dragobete, am sunat să văd cum e, dar nu a mai răspuns”, a povestit fratele ei pentru EVZ.ro.
Fratele ei a luat legătura cu un prieten vorbitor de germană care a și alertat autoritățile.

La câteva ore după ce au descoperit-o pe tânără moartă în locuință, autoritățile germane au dat și de iubitul ei, Florin Homenco. Acesta a fost arestat preventiv.



24Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor