„Arădencele se implică în dezvoltarea orașului!”

De Andreea Pintea
7Comentarii
„Arădencele se implică în dezvoltarea orașului!”
Geanina Pistru, prim-vicepreședintele național al Organizației de Femei PNL a prezentat succesul campaniei „100 de femei liberale la 100 de ani de la Marea Unire”.

Campania „100 de femei liberale la 100 de ani de la Marea Unire” atrage tot mai mult interes „Apreciez faptul că în ultima perioadă alte 10 doamne din Arad s-au alăturat echipei noastre liberale. Mă încântă faptul că această campanie, «100 de femei liberale la 100 de ani de la Marea Unire» are succes în rândul arădencelor. Sunt convinsă că până la sfârșitul anului numărul doamnelor care vor veni alături de noi ne va depăși așteptările! Vara aceasta a fost una încărcată de proiecte și acțiuni ale Organizației de Femei a PNL Arad, iar acest fapt a fost unul convingător pentru doamnele care au ales să se implice în sfera politicii arădene. Le mulțumim tuturor celor care au făcut pasul către noi și suntem conștienți de sacrificiul pe care îl fac toate femeile care jonglează cariera cu viața de familie, iar acum și cu politica. Urmează o perioadă plină de evenimente, multe dintre ele în strânsă legătură cu celebrarea Centenarului Marii Uniri și sunt recunoscătoare pentru faptul că arădencele sunt interesate să se implice activ în viața orașului”, declară Geanina Pistru, prim-vicepreședinte național al Organizației de Femei PNL.

Liliana Waas, președintele OFL Arad a subliniat: „Suntem în derularea mai multor proiecte care au ca scop creșterea calității vieții pentru arădeni, proiecte care vizează mediul înconjurător, sistemul social, educația, sănătatea. Pentru a obține rezultatele dorite este nevoie de implicare din partea comunității. Mă bucur să văd că doamnele din Arad sunt alături de noi și participă activ la implementarea tuturor acțiunilor noastre”.

geanina

Taguri: , ,


7Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor