Ne plângem de instituţiile statului, ne plângem de mizeria de peste tot, ne plângem de imaginea groaznică a satelor, oraşelor şi drumurilor noastre. Ne place să ne plângem, dar uităm că toate gunoaiele sunt făcute chiar de unii dintre noi, că toate mizeriile au fost aruncate de noi, că noi „mâzgălim” clădiri sau pereţi. O mostră a ceea ce am descris mai sus poate fi văzută pe DN 69, drumul care leagă Aradul de Timişoara, chiar în parcarea care delimitează cele două judeţe. Descrierea ne-au făcut-o chiar cei de la Direcţia Regională Drumuri şi Poduri Timişoara: „lipsa de educație dă mari greutăți muncitorilor de la DRDP Timişoara. În imagini puteți vedea cum arăta ieri (n.r. joi) parcarea de pe DN 69, de la km 26, la limita dintre județele Arad și Timiș, și cum arăta astăzi dimineață (n.r. vineri). După ce SDN Timișoara a amenajat obeliscul și locurile de repaus, s-a făcut curățenie în toată parcarea, astăzi obeliscul, harta și mobilierul din parcare au fost găsite mâzgălite cu mesaje obscene, iar parcarea plină de deșeuri. Din păcate, munca este uneori în zadar, când lipsesc cei şapte ani de-acasă”. Iar mesajul a fost însoţit de mai multe fotografii făcute înainte de „descălecarea” nesimţiţilor în parcare şi după ce aceştia şi-au „manifestat” dragostea pentru Arad. În imagini se poate vedea cum parcarea a fost lăsată „lună şi bec” de către drumari, dar unii arădeni, „mai catolici decât Papa”, au ţinut să îşi „marcheze” trecerea pe acolo cu mesaje referitoare la echipa de fotbal UTA, dar şi mesaje obscene spre vecinii noştri de la Poli Timişoara. Cam la atâta se rezumă susţinerea unor suporteri ai UTA, la vandalizarea parcărilor de pe drumuri.
Arădeni fără şapte ani de acasă
Arădeni fără şapte ani de acasă
Parcarea aflată pe DN 69, la limita judeţelor Arad şi Timiş, a fost „mâzgălită” de arădeni.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
6
România
Reprezentanţii Rafinăriei Petromidia au informat că vineri dimineaţă a avut loc o aprindere în instalaţia de Hidrofinare Benzină, fiind stinsă fără a exista victime.
ARADON Sport local
Sumele pentru echipele fanion ale Aradului au crescut față de prima sesiune de anul trecut. 16 proiecte nu au întrunit punctajul minim.
ARADON Sport local
FCC Baschet UAV Arad începe semifinala Ligii Naționale pe terenul campioanei Sespi.
UT Arad
Jucătorii de la loturi au făcut doar azi primul antrenament, alții sunt cu probleme medicale.
România
În urma trecerii la ora de vară ziua de duminică devine cea mai scurtă zi din an, 23 de ore.
Local
Liberalii „atacă” Primăria Lipova cu Cristina Ciorogar, un „politician harnic”, după cum o recomandă conducerea PNL.
România
Cinci bărbați au fost reținuti de autorități după ce ar fi atras în locuințele pe care le aveau închiriate în Capitală mai multe victime, prin intermediul unor anunțuri postate online, sub pretextul oferirii de servicii sexuale.
România
Osemintele principelui Nicolae, fratele regelui Carol al II-lea, vor fi reînhumate vineri în noua catedrală arhiepiscopală şi regală de la Curtea de Argeş.
Citiți principiile noastre de moderare aici!