Arădeni, misionari în Nepal

53Comentarii
Arădeni, misionari în Nepal
Au trăit în anul 2065, în case din chirpici, fără electricitate şi au mâncat zilnic orez cu linte.  VIDEO

Arad – Au fost plecaţi, timp de trei săptămâni, în Nepal. Au stat în regiunea Rukum, una dintre cele mai sărace şi mai izolate zone din ţară, fără niciun drum de acces şi fără niciun mijloc de transport – nici tren, nici maşini. Doar un avion aterizează pe un câmp arid, cu iarbă până la genunchi, în mijlocul munţilor şi al teraselor de orez.

Cu acest avion au ajuns au ajuns acolo şi arădenii-misionari. Scopul lor a fost acela de a ajuta: medical, social şi spiritual. „Nu de puţine ori m-am întrebat de ce să meragă tot cei din vest să ajute, iar noi să aşteptăm să vină alţii la noi să ne ajute, că suntem săraci. De ce n-am putea şi noi să-i ajutăm pe cei mai săraci decât noi? Pentru că sunt şi asemenea oameni… După ce i-am cunoscut, după ce am văzut cum se trăieşte acolo, mi-am dat seama că noi suntem super-bogaţi” – mărturiseşte Cristian Barbosu, organizatorul „misiunii nepaleze”.

Viaţa, complet diferită

Nepalezii din zona Rukum au… timpul lor. Ei trăiesc în anul 2065, iar Anul Nou îl sărbătoresc undeva, prin aprilie-mai. Ritmul lor de viaţă este inversat. „Din cauză că nu au electricitate, se trezesc odată cu răsăritul soarelui, la ora 4.00, şi se culcă atunci când soarele apune, la ora 19.00. Programul pe care noi îl avem după-masă, după ce venim de la serviciu, ei îl au dimineaţa, între 4.00 şi 9.00. La ora 9.30 începe şcoala, merg la lucru…” – povesteşte Cristian Barbosu.

Totul e altfel acolo. Oamenii trăiesc în întuneric şi frică de demoni, fantome şi zei. Trăiesc în case făcute din piatră de râu şi un fel de văiugă, fără ferestre şi cu pământ pe jos. Au doar o gaură în perete pe unde să iasă fumul de la focul cu care se încălzesc. Nu au mese, scaune sau alte piese de mobilier. Dorm pe jos. Nu au electricitate şi nici apă curentă. Mănâncă cu mâna, nu folosesc tacâmuri. Hrana lor este aceeaşi în fiecare zi: dalbat, un soi de mâncare din orez cu zeamă de linte. „Legume şi fructe nu prea au pentru că le devoreză animalele, în special maimuţele. Iar carne consumă foarte puţin pentru că animalele sunt considerate posibile reîncarnări ale sătenilor decedaţi” – explică Cristian Barbosu.

Rezultate

Arădenii s-au adaptat cu greu condiţiilor de viaţă de acolo. „În prima noapte am vânat scorpioni şi şobolani prin camere şi ne-am străduit să dormim cu plase de ţânţari peste noi, transpirând de căldură şi umezeală. Dar, în momentul în care te setezi mental că eşti acolo pentru că vrei să fi acolo, să le fii de folos acelor oameni, nu mai ai nicio problemă. Totul porneşte din inimă” – spune, cu convingere, Cristian Barbosu.

Cum au reuşit misionarii arădeni să le fie de folos băştinaşilor? Timp de trei săptămâni au consultat peste 600 de persoane, au efectuat zeci de operaţii şi au instruit câteva cadre medicale nepaleze în formare. „Acolo nu prea stă niciun medic din cauză că zona e foarte izolată şi total ruptă de civilizaţie” – susţine Cristian Barbosu. Pacienţii veneau de la distanţe foarte mari, de patru-cinci zile de mers pe jos.

Pe lângă asistenţa medicală acordată, arădenii s-au ocupat şi de amenajarea unei camere de urgenţă în spitalul unde au stat şi au muncit şi de montarea unor geamuri. De asemenea, au pus bazele construirii unei biserici: un făcut fundaţia. Un obiectiv spiritual necesar, dat fiind că, în jurul misionarilor s-a format o comunitate creştină de 54 de persoane care, deocamdată, se adună într-o încăpere de 12 metri pătraţi pentru a se ruga.

A fost creat şi un centru pentru copiii subnutriţi, în care mamele erau învăţate cum să-şi hrănească copiii. „Am găsit un copil nou născut de 1,5 kg care nu fusese hrănit câteva zile. Mama lui a murit în timpul naşterii, iar restul familiei l-a abandonat pentru că, în karma lor, au crezut că aşa-i este soarta: dacă mama a murit, înseamnă că nici copilului nu îi este dat să trăiască” – povesteşte Cristian Barbosu.

Învăţăminte

În ciuda sărăciei în care trăiesc, nepalezii sunt împăcaţi cu ei înşişi. „Ceea ce a fost frumos, a fost să vedem că oamenii zâmbesc, sunt foarte calzi şi mulţumiţi cu ceea ce au” – relatează Cristian Barbosu. Ce am putea învăţa de la ei? „Să fim recunoscători pentru tot ceea ce noi avem, cu toate aşa-zisele neajunsuri. Şi să fim mulţumiţi cu ce avem” – încheie coordonatorul echipei misonare arădene.

 

Echipa şi misiunea ei

Echipa misionară arădeană a fost formată din zece persoane, între care cinci cadre medicale (medicul ORL Eugen Vasica, medicul stomatolog Mircea Leucuţa, medicul ATI Gabriela Julean, asistent ORL Estera Balaj, asistent cardiologie Lia Satmari), doi constructori (ing. Titus Lile şi Mirel Jigovan), un pastor (Cristian Barbosu, biserica Metanoia), un consilier creştin (Anne Barbosu) şi un fotoreporter (Matei Blaj). Arădenii au stat în spitalul de misiune Chaurjahari, construit în urmă cu 14 ani. L-au întâlnit acolo pe dr. Bernard Geffe (originar din Strasbourg, Franţa), care de nouă ani este medic-misionar în acel spital. De fapt, el este socrul pastorului Cristian Barbosu – lucru care explică legătura Arad-Rukum şi motivaţia organizării misiunii.

D.D.



53Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor