Părintele Florin-Ioan Avram, din Parohia Prunişor, Protopopiatul Sebiş însoțit de unul dintre tinerii Grupului catehetic al Parohiei Prunişor au reprezentat Arhiepiscopia Aradului la Festivitatea de premiere a câştigătorilor Concursului Naţional catehetic „Hristos: sufletul satului meu”. Ei sunt câştigători ai locului I la faza eparhială a concursului. Premierea câştigătorilor din toată ţara a fost oficiată de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României. Evenimentul a avut loc săptămâna aceasta la Bucureşti, pe scena din curtea Catedralei Patriarhale. Tinerii misionari câștigători din fiecare eparhie, însoțiți de cei care i-au îndrumat, au fost premiați cu diplome, medalia omagială și premii în bani.
Concursul național catehetic „Hristos: sufletul satului meu” a fost organizat de Sectorul teologic-educațional al Patriarhiei Române și Biroul de catehizare a tineretului din cadrul acestui sector, în parteneriat cu Ministerul Educației Naționale cu prilejul Anului omagial al satului românesc (al preoților, învățătorilor și primarilor gospodari). Concursul s-a adresat școlarilor, liceenilor, elevilor seminariilor și liceelor teologice ortodoxe din cadrul Patriarhiei Române, iar lucrările înscrise în etapa națională vor intra într-un proces de selecție pentru publicare într-un volum.
Arădeni premiaţi de PF Daniel, Patriarhul României
Arădeni premiaţi de PF Daniel, Patriarhul României
E vorba de preotul din Prunişor şi de Grupul catehetic al Parohiei, care au câştigat faza eparhială a concursului „Hristos: sufletul satului meu”.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
4
6
Local
Pentru cei 70 de metri pătrați pe care îi are spațiul comercial situat pe Bulevardul Revoluției cumpărătorul ar trebuie să achite 499 de mii de euro.
Advertorial
ADVERTORIAL. 25 de ani de colaborare între Consiliul Județean Arad și Agenția de Dezvoltare Regională Vest! Rezultatul îl reprezintă cele mai spectaculoase și utile investiții din județ, în valoare de peste o sută de milioane de euro, cu accent pe modernizarea drumurilor și a spitalului!
Local
Prima ediție a Conferinței Internaționale „Sfântul Martin, precursor al Ordinelor Creștine Cavalerești” va avea loc vineri, 26 aprilie 2024, începând cu ora 10, în sala „Regele Ferdinand” a Primăriei Municipiului Arad.
UT Arad
Benga, Freitas și Fabry vor lipsi la meciul de azi cu gălățenii. Rednic nu se sperie, vrea victoria și îi urechează pe scepticii de la startul campionatului.
Mapamond
Statul american Arizona a inculpat 18 persoane în cadrul tentativei de a răsturna rezultatele alegerilor prezidenţiale din 2020 în favoarea lui Donald Trump, a declarat miercuri procurorul general al statului, notează AFP.
Mapamond
Guvernul slovac condus de premierul social-democrat Robert Fico a aprobat miercuri lichidarea televiziunii publice RTVS, pe care a acuzat-o de partizanat politic, în timp ce opoziţia şi unii jurnalişti acuză actualul guvern că doreşte o televiziune care să-i fie fidelă.
Mapamond
Statele Unite au trimis Ucrainei rachete cu rază lungă de acţiune ATACMS "luna aceasta", chiar înainte de adoptarea, marţi, a unui nou ajutor pentru Kiev de către Congresul american, a anunţat miercuri Departamentul de Stat, relatează AFP.
1
Citiți principiile noastre de moderare aici!