Arădeni prinşi de procurorii DIICOT

1Comentariu
Arădeni prinşi de procurorii DIICOT
Arădeni prinşi de procurorii DIICOT
ARAD – Un grup de crimă organizată, din care făceau parte şi doi arădeni a fost anihilat la Oradea.  VIDEO

Un grup organizat, din care făceau parte şi doi arădeni, specializat în contrabanda cu ţigări, a fost anihilat de poliţiştii B.C.C.O. şi procurorii D.I.I.C.O.T. Oradea.

Astfel, au fost confiscate peste 600.000 de pachete de ţigări, estimate la o valoare de peste trei milioane de euro, pe piaţa neagră. Grupul de crimă organizată era compus din 16 membri, Romeo Păcurar, Gheorghe Păcurar, Călin Ştefan Păcurar, Dobocan Dan Vasile, Ovidiu Cantor, Dorin Gherghev, Matei Ioan Khovanyecz, Şerban Feke, Nicolae Ciolpan, Gherman Claudiu Iordan, Emil Gheorghe Hulber, Nicolae Pop, Gabriel Popa, Ion Achim Cloştorfeanu, Cristea Ioan Tiberiu (din Arad), Florin Daniel Ursu (din Arad) şi Ioan Tamaş. Restul reţelei era din Bihor şi Timiş, fiind implicaţi şi doi cetăţeni din Ungaria. Bărbaţii aveau vârste cuprinse între 20 şi 59 de ani.

Gruparea a fost iniţiată şi coordonată de fraţii Păcurar Romeo, de 35 de ani, şi Păcurar Călin Ştefan, de 33 de ani, ambii din Oradea, secondaţi de doi „locotenenţi”, Dobocan Dan Vasile, de 31 de ani, şi Cantor Ovidiu, de 29 de ani, din Oradea, care preluau ordinele transmise şi se asigurau de executarea acestora.

Grupul era extrem de bine organizat, cu o structură piramidală, fiecare având sarcini bine definite, de la depozitarea mărfii, la ambalare, expediere, toţi ştiau cu exactitate ce sarcini aveau de îndeplinit.

Destinaţia ţigărilor, Austria

În perioada martie–noiembrie 2004, aceştia au efectuat zece exporturi de ţigări de contrabandă cu destinaţia Austria.

Şapte din cele zece transportori au fost făcute pe calea ferată, plecând spre Austria nu mai puţin de zece vagoane cu pachete de ţigări, acestea fiind ascunse în paleţi cu lemne de foc.

Celelalte trei transporturi au ajuns la destinaţie pe cale rutieră, ţigările expediate erau ascunse în piese de mobilier şi cherestea.

Procurorii şi poliţiştii din structurile de Combatere a Criminalităţii Organizate din Oradea, colaborând cu poliţiştii Direcţiei Poliţiei de Frontieră Oradea, au reuşit interceptarea în vămile Episcopia Bihor şi Borş a două transporturi de ţigări. Celelalte transporturi au fost interceptate de poliţiştii austrieci.

Procurorii şi poliţiştii orădeni au descoperit, cu ocazia percheziţiilor efectuate în diferite locaţii de pe raza municipiului Oradea, 625.560 de pachete de ţigări, toate provenind din importuri ilegale din China sau din fostele magazine duty–free de pe graniţa de vest a ţării.

Dacă această cantitate de ţigări ar fi fost comercializată pe piaţa neagră din Austria, ar fi valorat peste trei milioane de Euro.

Statul, prejudiciat

Prejudiciul adus statului român a fost de 3.477.763 de lei (aproximativ 34 de miliarde de lei vechi), din care s-a reuşit recuperarea de procurorii D.I.I.C.O.T. şi poliţiştii B.C.C.O.

Oradea prin măsuri asiguratorii (sechestre, confiscări) a sumei de 3.000.000 lei (30 de miliarde lei vechi). Din cei 16 membri ai grupării, 11 au fost cercetaţi în stare de arest preventiv, iar cinci în stare de libertate.

Membrii grupării au fost trimişi în judecată pentru comiterea infracţiunilor de contrabandă cu ţigări sub forma folosirii la autoritatea vamală a documentelor vamale, de transport sau comerciale care se referă la alte mărfuri sau bunuri ori la alte cantităţi de mărfuri sau bunuri decât cele prezentate în vamă, înşelăciune prin neplata taxelor vamale la introducerea ilegală a ţigărilor de contrabandă în ţară, spălare de bani, şi iniţierea, constituirea, aderarea ori sprijinirea sub orice formă a unui grup infracţional organizat.

Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, aceştia riscă pedepse cuprinse între 6 luni şi 20 de ani închisoare şi confiscarea averii până la recuperarea întregului prejudiciu.

I.C.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor