Iar accentul este pus, în special, pe arădenii care sunt plecaţi în străinătate, iar în aceste perioade vin acasă în concedii, existând statistici care arată că multe cărţi de identitate sunt expirate. „Ţinând seama de faptul că în această situaţie se regăsesc mulţi dintre cetăţenii români care, din diferite motive, sunt plecaţi în străinătate, având în vedere că aceştia se întorc pe perioada verii în ţară pentru a-şi petrece concediul de odihnă, facem un apel şi către aceste persoane pentru a-şi clarifica valabilitatea actelor de identitate”, spun cei de la DJEP. Ce trebuie să facă arădenii? În termen de 15 zile de la împlinirea vârstei de 14 ani, minorul însoţit de unul dintre părinţi sau de reprezentantul său legal va solicita Serviciului de evidenţă a persoanelor de la locul de domiciliu eliberarea unui act de identitate. În alte cazuri, cu minimum 15 zile înainte de expirarea termenului de valabilitate al actului de identitate, titularul va solicita Serviciului de evidenţă a persoanelor de la locul de domiciliu eliberarea unui nou document. Cei care au documente de identitate expirate sunt pasibili de a fi amendaţi.
Arădeni, verificaţi-vă actele de identitate
Direcţia Judeţeană de Evidenţă a Persoanelor Arad (DJEP) lansează un apel către locuitorii judeţului nostru ale căror cărţi de identitate sub pe cale să expire sau sunt expirate deja.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
6
ARADON Sport local
ARAD. După Campionatele Naționale Regionale de la Tg Mureș (16-17.03.2024) și Oradea (23-24.03.2024), Clubul Sportiv Şcolar Gloria Arad (antrenori: Sebastian Lucaci, Silviu Haș și Csaba Nagy) are 14 înotători calificați la Campionatele Naționale din această vară.
ARADON Sport local
ORADEA. Grupele de copii și cadeți de la Clubul Sportiv Municipal Arad (antrenori Daria Barta, Viorel Bitang și Martin Liptak) au participat în ultimele două weekenduri, la Oradea, la Campionatele Naționale Regionale, etape de calificare pentru Campionatele Naționale.
ARADON Sport local
FRF a considerat tardivă acțiunea clubului Progresul, în a contesta dreptul de joc al unui fotbalist de la Buziaș.
Mapamond
Bilanţul atentatului comis în suburbia Moscovei săptămâna trecută a urcat miercuri la 143 de morţi, potrivit unui nou raport comunicat de autorităţile ruse, atacul fiind deja cel mai grav revendicat de gruparea jihadistă Stat Islamic pe teritoriul european, relatează France Presse.
Local
Casa arde generalizat pe o suprafață de 200 de metri pătrați. În locuință s-ar afla și o persoană.
Local
11 persoane au fost reținute, patru dintre ele fiind funcționari care activau pe "palierul de protecție".
2
Local
O fetiță de 13 ani și o femeie de 48 de ani au fost transportate la Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Județean pentru investigații suplimentare.
Citiți principiile noastre de moderare aici!