Aradenii, fara imunitate la raceala

De JA - V.G.
Reactualizat la:
Aradenii, fara imunitate la raceala
ARAD. Vaccinarea antigripală a fost sistată în Arad din cauza suspiciunilor privind calitatea dozelor.

Incredibil dar adevărat! Vaccinarea antigripală a fost oprită de către Ministerul Sănătății încă de vineri, pentru mai bine de șapte zile, din cauza unor suspiciuni privind calitatea vaccinului românesc. Totul a început de la un fax primit de către Direcția de Sănătate Publică Arad de la Ministerul Sănătății.

În total, peste 17.000 de doze au sosit în județul nostru, iar în prezent în stocul DSP Arad mai sunt doar 300 de doze. Între timp, mulți arădeni și-au făcut deja vaccinul, însă Ministerul Sănătății a precizat că până în prezent nu au fost semnalate cazuri care să prezinte probleme de sănătate în urma vaccinării.

Vaccinare sistată

Șeful DSP Arad a anunțat încă de vineri toți medicii de familie din județ să sisteze vaccinarea antigripală. „Estimăm că mai există câteva mii de doze nefolosite la cei peste 200 de medici de familie din Arad care au primit vaccinurile. Nu ne îngrijorăm privind posibile reacţii adverse pentru că nu am avut niciun caz până acum. În cel mai rău caz vaccinul nu îşi face efectul, dacă lipseşte ceva din compoziţia sa”, a declarat doctor Constantin Cătană, șeful DSP Arad.

Urgenţa

Ministrul Sănătății, Ritli Ladislau, a cerut de urgență o informare scrisă Agenției Naționale a Medicamentului și Institutului Național de Cercetare şi Dezvoltare Cantacuzino cu privire la conformitate din punct de vedere al imunogenității gripal sezonier.

„S-a convenit sistarea vaccinării antigripale sezoniere pe o perioadă de 7-10 zile, până la finalizarea tuturor analizelor”, a declarat Ministrul Sănătății. Pe data de 3 ianuarie 2012, Ministerul Sănătății anunța că va continua campania de vaccinare gratuită antigripală, în cadrul căreia au fost imunizate 479.589 de persoane cu risc ridicat de îmbolnăvire.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !