Arădenii s-au războit pe seama mitingului

De Simion Todoca
55Comentarii
Arădenii s-au războit pe seama mitingului
Taberele au schimbat „replici” mai mult sau mai puțin decente pe facebook

Războiul PNL-PSD Arad pe tema mitingului de la București s-a manifestat destul de virulent începând de vineri, când președintele pe municipiu al PNL Arad, Sergiu Bîlcea, a catalogatmitingul PSD drept „o acţiune de intimidare a justiţiei, o încercare de a reinventa mineriadele din anii 1990. În acest moment, PSD controlează majoritatea parlamentară, are în mână guvernarea, are toate pârghiile legale de a produce schimbări în mod democratic. Din decembrie 2016, PSD încearcă de fapt să controleze toate instituţiile, să se plaseze mai presus de lege”. Asta, după ce președintele PSD Arad, deputatul Dorel Căprar, declarase că mitingul este absolut necesar, pentru că statul paralel calcă drepturile omului în picioare, ținând justiția prizonieră.

Dialoguri la distanță

Apoi, atât pe timpul deplasării spre București, cât și pe parcursul mitingului, PSD-iștii au postat poze și texte referitoare la justețea deplasării la București.

Dorel Căprar: „Am venit să apărăm libertatea, democrația și statul de drept câștigate cu sânge la Revoluția din 1989! Spunem STOP celor care vor să controleze Justiția, prin presiuni, amenințări și șantaj asupra judecătorilor care nu iau decizii pe placul Statului”

Ilie Cheșa: „Vrem prosperitate, nu securitate! Nu mai vrem să tăcem! Nu mai vrem să îi lăsam! Nu accept să îmi fie monitorizată viața. Nu mai vrem ca viața noastra sa fie o „carte deschisă” (decât pentru cine ne dorim) și nicidecum pentru cei care ne pot pângări viitorul, fără nicio jenă”. Trebuie remarcat că absolut toate postările participanților la miting au fost de o decență exemplară. La polul opus, unii dintre postacii pe facebook au reacționat mizerabil, cu înjurături și expresii care nu pot fi reproduse, făcându-i pe participanți în toate felurile. Nu doar pe participanți, ci și pe cei care postau mesaje de apreciere la adresa lor. Ne îndoim că aceștia ar fi membri ai vreunui partid, că au, în general vreo idee despre politică, democrație sau măcar bun simț. În altă ordine de idei, nu putem ști dacă PSD Arad și-a îndeplinit ținta de 1500 de oameni, dar, conform postărilor arădenilor care au făcut deplasarea, au fost circa 1.700.

Taguri: , ,


55Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor