ARADON Opinii. Aroganța nu v-aduce respect

De Andreea Pintea
Reactualizat la:
8Comentarii
ARADON Opinii. Aroganța nu v-aduce respect
Trăim într-o societate în care dacă nu ai cont pe rețelele de socializare se pare că nu exiști. Realitatea virtuală e atât de distorsionată de realitatea din stradă, încât pare cumva că trăim în două universuri complet paralele.

Revoltător, însă, este că unii reușesc să împingă realitatea virtuală în stradă, să distorsioneze lucrurile așa încât ei să cadă mereu în picioare și să iasă învingători. Mă refer, astăzi, strict la unele partide politice. Apărute pe fondul unei nemulțumiri și a sictirului față de mișcările partidelor consacrate, noile partide încearcă să manipuleze cât pot, uitând însă că la un moment dat chiar și pentru ele va veni o zi a dării de seamă. Ce mai uită aceste partide? Că aroganța lor nu le va aduce niciodată respectul pe care încearcă să îl impună.

Conferințele de presă au ajuns un fel de monologuri în fața camerelor ce transmit live pe rețelele de socializare. Ei sunt mulți, noi, presa, suntem puțini. Atât de puțini încât se pare că au înțeles că nici nu mai trebuie să ne bage în seamă. Să convoci o conferință de presă, să o transmiți live, fără a avea vreun ziarist în sală, asta înseamnă să ai aroganță. Asta înseamnă să crezi că, pe noi, cei care scriem, ne-ai câștigat la loz în plic. Paravanul conferințelor artificial create va cădea, oricâte camere cu rezoluții 4K v-ați cumpăra pentru a vă transmite mesajele, oricât de multe distribuiri artificiale veți crea pe rețelele de socializare.

Respectul pe care noi vi-l arătăm venind de fiecare dată la ședințele voastre, la acțiuni, la conferințe, a fost luat ca un bun garantat. Nu e așa. Poate am fost prea îngăduitori și v-am trecut cu vederea prea multe scăpări, dar dacă vreți să bifați conferințe de presă, ar trebui să vă asigurați că va veni și presa la voi. Poate ar trebui să aveți ceva important de spus, poate ar trebui să realizați că politica dusă doar pe răzbunare, ură și instigare la revoltă, nu va mai ține mult. „Oamenii noi” ar trebui să știe ce e acela respect și, poate cel mai important, să vadă diferența între online și realitate. Nu mai faceți videochat din conferințele de presă, nu mai stați singuri în fața unei camere sperând să iscați cât mai multe reacții virtuale. În acest mod, veți ajunge foarte curând să vorbiți singuri în piața publică.

Conferințele de presă au ajuns un fel de monologuri în fața camerelor ce transmit live pe rețelele de socializare



8Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor