Mișcările au început deja să se facă. Fiecare partid, mai mic, mai mare, fiecare candidat asumat sau din umbră, încearcă să găsească breșe în campania celuilalt, să profite de orice scăpare și să adune cât mai mult electorat. În mod real, bătălia se va da între cei care vor reuși să se facă vizibili în fața arădenilor, să devină umani și să pară parteneri ai alegătorilor. Jocurile au început, și poate cel mai bine organizat și puternic partid local – PNL, a ieșit deja în stradă. A început încălzirea, jocul de glezne și mobilizarea oamenilor din cartiere.
Dacă ceilalți competitori nu se vor începe la rândul lor să treacă „la încălzire”, s-ar putea să piardă startul în competiția electorală chiar de prin toamnă. Liberalii au înțeles că arădenii sunt flămânzi după oameni, după politicieni care să le semene și să vină cumva din popor. Ei au înțeles că trebuie să fie cât mai umani și empatici pentru a ieşi în evidență și au început: ies în cartiere, în parcuri, pe străzi. Desigur, cei care au mai trecut prin alte scrutinuri știu că totul face parte din pre-campanie.
Ce ar trebui să înțeleagă și PSD-ul, USR-ul și ALDE e că dacă nu vor ieși în oraș, dacă nu se vor face văzuți cât mai curând, vor pleca cu un handicap grav în cursa pentru Primărie. Singurii care nu prea au pentru ce să își facă griji sunt cei de la UDMR, această invariabilă constantă a politicii locale.
Ce ar trebui să înțeleagă arădenii, votanții? Că de acum urmează o perioadă în care promisiunile vor curge ca apa pe Mureș, că vor urma investiții finalizate, că se vor tăia panglici și politicienii vor coborî printre oameni. Vor fi 10 luni de luptă dusă pe toate fronturile, pentru că de această dată competiția locală poate veni cu surprize. Are PNL puterea să dea un nou primar după „era” Gheorghe Falcă? Are PSD voința și determinarea să câștige Primăria Aradului și să spulbere miturile blaturilor politice? Este USR în continuare pe un trend ascendent suficient de puternic încât să se impună în municipiu? Poate ALDE să aducă un candidat surpriză care să fie o locomotivă pentru partid?
Sunt întrebări care probabil își vor găsi răspunsul abia după numărarea voturilor, dar sunt întrebări care bântuie toate grupările politice locale. Așadar, politicienii au început jocul de glezne pe străzi și în cartiere. Urmează turul de forță: alegerile locale!
„Vor fi 10 luni de luptă dusă pe toate fronturile, pentru că de această dată competiția locală poate veni cu surprize.”
Citiți principiile noastre de moderare aici!