Aradul, al doilea pe ţară la agricultură

De Alin Gherasim
3Comentarii
Aradul, al doilea pe ţară la agricultură
Potrivit Direcţiei pentru Agricultură Arad, judeţul nostru este în topul naţional din punct de vedere al producţiei agricole.

Câmpia Aradului nu s-a dezminţit nici anul acesta şi a rodit extraordinar. Nu o spunem noi, nu o spun agricultorii, ci o spun reprezentanţii Direcţiei pentru Agricultură a Judeţului Arad. La final de an, aceştia au tras linie şi au anunţat că judeţul nostru este sus de tot în topul producţiei agricole. Mai precis, pe locul doi pe ţară. „Anul 2018 a fost un an bun din punct de vedere al producţiilor obţinute la hectar”, a spus Ioan Martin, directorul DAJ Arad.

Dar să vedem ce spun cifrele. La nivelul judeţului Arad, suprafaţa arabilă este de aproape 350.000 de hectare de teren. Peste jumătate din suprafaţa totală a acestui teren, aproape 200.000 de hectare, a fost cultivat cu cereale, cultura cea mai comună fiind cea de porumb, care a fost însămânţată pe 101.000 de hectare din judeţul Arad. La această cultură, producţia medie pe hectar a fost de peste 9.000 de kilograme, rezultând o producţie totală de porumb de peste 914.000 de tone. A doua cea mai înfiinţată cultură a fost cea de grâu, cu 74.300 de hectare în judeţul Arad. Şi la această cultură au fost obţinute rezultate bune, respectiv peste 6.000 de kilograme pe hectar, rezultând o producţie totală la nivelul judeţului de peste 450.000 de tone de grâu. Dintre culturile mari, 10.525 de hectare au fost însămânţate cu ovăz, cu o producţie medie de aproape 3.000 de kilograme pe hectar, rezultând o producţie totală de aproape 30.000 de tone. Alte cereale cultivate în anul agricol 2017-2018 la Arad au fost orzul, secara, orzoaica şi triticalele.
După cum am precizat deja, peste jumătate din terenul arabil al judeţului nostru a fost cultivat cu cereale. Restul pământului a fost însămânţat cu leguminoase, plante textile, plante uleioase, plante medicinale, cartofi sau alte legume.



3Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor