Aradul, de la primul Târg Erotic… la un singur sex-shop

De Andreea Pintea
36Comentarii
Aradul, de la primul Târg Erotic… la un singur sex-shop
În urmă cu 14 ani, Aradul era orașul despre care vorbea toată România, fiind primul în care se organiza un Târg Erotic. Acum, s-a ajuns la un singur magazin autorizat cu activitate de sex-shop, un magazin ascuns de ochii cetățenilor mult prea pudici.

Atunci când în Arad s-a organizat primul Târg Erotic, toată România dădea exemplul orașului de pe Mureş cum că ar fi mai destupat la minte, mai deschis spre occident decât toată țara la un loc. Deschiderea Aradului spre erotism și această industrie care poate aduce profituri generoase a dispărut rapid, după doar două ediții fiind trase obloanele peste tot ceea ce înseamnă industrie erotică în Arad. Decizia a fost luată la acel moment de conducerea Camerei de Comerț, în frunte cu președintele Nicolae Băcanu, la presiunile venite atât din interiorul Camerei, cât și din exterior, cum că Aradul trebuie să mizeze pe cartea orașului creștin, în care un târg erotic nu își poate găsi locul.

Au trecut șapte ani de „abstinență” în ceea ce privește Târgul Erotic, până când noua conducere a Camerei de Comerț – prin președintele Gheorghe Seculici, să anunţe că târgul ar putea fi reluat. Seculici s-a declarat deschis la organizarea unui astfel de eveniment. La acel moment, chiar pe www.aradon.ro
, a fost făcut un sondaj public iar arădenii, în proporție de 81%, au votat pentru organizarea unei asemenea manifestări. Ce era de fapt Târgul Erotic? Era un târg interzis minorilor, organizat în parteneriat cu o firmă din Ungaria, unde se comercializau produse erotice, existau chiar și diferite spectacole erotico-artistice, iar unii artiști mai îndrăzneți au venit cu lansări de poezii. Practic, târgul erotic era o formă de manifestare a erotismului pe mai multe planuri, un tip de eveniment care peste hotare este organizat în mod frecvent.

Ei bine, de la ultima promisiune de reluare a Târgului Erotic au mai trecut încă cinci ani, iar acum perspectivele organizării unui astfel de eveniment sunt tot de slabe. „Târgul a fost făcut în parteneriat cu o firmă din Ungaria, care se ocupa la acel moment cu evenimente de acest gen. A patra ediție care ar fi trebuit să se organizeze la Arad nu a mai avut loc pentru că nu s-au mai găsit parteneri. În al doilea rând, anularea târgului a fost influențată în mod decisiv și de politica locală în care s-a spus că târgul nu se încadrează în standardele Camerei. Mai mult, a fost o anumită perioadă când tot timpul se vorbea de faptul că Aradul este un oraș creștin și în sensul ăsta s-a renunțat la organizarea lui. Deci, nemaifiind susținere nici din partea maghiară, nici din partea română, a murit de la sine. A fost și la București o încercare de a organiza un asemenea eveniment, dar și acolo s-a desființat din aceleași considerente: nu au mai avut susținere din partea partenerilor. Camera și Expo organizează evenimentele în condițiile în care acestea nu sunt pe pierdere și sunt susținute de partenerii implicați în organizare. Dacă sunt îndeplinite cele două condiții, sigur că se poate organiza”, ne-a declarat președintele CCIA Arad, Gheorghe Seculici.

Sexul, doar după … perdea

Pornind de la acest târg erotic, ne-am întrebat dacă mai există magazine de tip sex-shop în Arad și dacă nu cumva au dispărut și ele odată cu târgul. Ei bine, în acest moment avem un singur astfel de magazin, ascuns la margine de oraș, fără reclame, afișe sau indicatoare. Motivul? O reglementare locală care interzice ca magazinele de acest tip să aibă afișate cuvinte din categoria celor cu tentă sexuală. Așadar, sex-shopul din Arad este un fel de boutique, dar pentru adulți.

Cumpărători de toate vârstele

Am stat de vorbă cu cel care stă în spatele tejghelei de la sex-shopul arădean și am aflat că arădenii nu sunt nici pe departe pudici și că intră, caută, se documentează și cumpără articole erotice. „E adevărat că nu suntem Cluj, dar nici nu suntem ca alte orașe din țară. Avem o deschidere mai mare, fiind aproape de Vest. Pot spune că sunt români din alte județe care vin de 2-3 ori pe an, atunci când pleacă în concedii, se opresc și cumpără ce își doresc. Dar, cei mai mulți clienți sunt arădenii. Care arădeni? Ei bine, arădenii pe care îi vedeți pe stradă, la piață sau pe terase. Oamenii simpli, obișnuiți care trăiesc în Arad”, ne-a mărturisit arădeanul. Cât despre vârsta celor care îndrăznesc să treacă pragul unui sex-shop, Dragoș S. ne-a spus că „poate spre surprinderea multora, avem clienți de vârsta a treia. Cupluri de peste 70 de ani, care vin și caută diferite jucării. Interesant e că poate de multe ori aceste cupluri se cunosc mai bine, partenerii știu ce își doresc față de cuplurile de tineri care atunci când sunt întrebați ce dorințe au, nu știu să răspundă”.

Educația, încă o problemă

Problema cea mai mare pe care a sesizat-o Dragoș este lipsa educației sexuale. „Lacunele în educație sexuală sunt foarte mari. Tineri, femei dar și bărbați, nu au noțiuni elementare de sexualitate și se simt jenați să ceară lămuriri. Atunci când înțeleg că nimeni nu îi critică, nu îi judecă, prind curaj și încep să fie mai deschiși. Totuși, este îmbucurător că, în ultimii ani, oamenii au devenit mai informați în ceea ce privește jucăriile erotice. Caută informații pe internet, vin în magazin, au o idee despre ce ar dori și încearcă produsele care li se potrivesc”.

Cert este că Aradul este departe de fi un oraș deschis din acest punct de vedere. Arădenii simt că sexul și erotismul sunt, încă, subiecte tabu și se tem de prejudecățile celor din jur. Asta în condițiile în care în Vest, vorbim de străzi dedicate magazinelor erotice, unde o parte dintre jucăriile sexuale se vând chiar și în farmacii – fiind recomandate de medic.



36Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor