Aradul, în gardă: pesta porcină, tot mai aproape

De Alin Gherasim
1Comentariu
Aradul, în gardă: pesta porcină, tot mai aproape
DSVSA atrage atenţia asupra pericolului pestei porcine africane şi emite o serie de recomandări pentru crescători.

O nouă boală care atacă animalele şi le ucide în proporţie de sută la sută face ravagii în Europa. Autorităţile române au luat deja o serie de măsuri, închizând mai multe târguri de animale pentru o perioadă nelimitată. Pesta porcine africană a fost deja diagnosticată în mai multe ţări din zonă, cum ar fi Croaţia, Rusia, Belarus, Polonia, dar şi în Italia. Iar rapiditatea cu care se extinde această boală a făcut ca autorităţile noastre să ia măsuri drastice. De ce se acţionează atât de extrem?

Pentru că pesta porcină africană este o boală care nu are tratament, împotriva ei nu există vaccin, iar rata mortalităţii în rândul animalelor care suferă de această afecţiune este de sută la sută. Practic, orice animal infectat moare. Aşadar, Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranța Alimentelor Arad, prin directorul Viorel Agud, a trimis o serie de recomandări pentru toţi crescătorii de animale care au în ferme porci. „Singura cale de a feri animalele de boală este respectarea unor măsuri de protecție generală”, a spus Agud.

În ce constă această protecţie? „În dezinfectarea mijloacelor de transport ce intră în fermă, iar pentru personalul care deservește exploatația respectarea regulilor de filtru total (schimbarea  echipamentului de stradă cu cel de lucru în fermă, mijloace de dezinfecție pentru vizitatori, dezinfectoare funcționale la intrarea în fermă pentru mijloace auto și personal)”, explică directorul DSVSA. Totodată, Agud vine şi cu recomandări pentru crescători: „recomandăm creșterea porcinelor doar în spații bine delimitate fără posiblitatea de a intra în contact cu alți porci domestici sau sălbatici”.

Risc uriaş

Fermele de porci sunt depăşite, ca număr de capete, doar de fermele de vaci şi de cele de păsări în judeţul Arad. Potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică, în judeţul nostru sunt crescuţi anual aproximativ 240.000 de capete de porcine. Aşadar, o boală ca pesta porcină africană ajunsă pe raza judeţului nostru ar putea fi fatală pentru crescătorii din zonă. Ca atare, recomandările DSVSA ar trebui respectate la sânge de către toţi cei care au în bătătură porci.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor