Instituţia a avut, în ultima perioadă, standuri de prezentare la mai multe târguri de turism, ultimul dintre ele fiind Târgul Naţional de Turism de la Bucureşti. Aici, judeţul nostru marşează pe conceptul „Aradul, oraşul palatelor”, ţinta fiind clădirile din centrul municipiului. Povestea acestor clădiri este însoţită, însă, şi de pita de Pecica şi de vinurile din Podgoria Aradului, iar vizitatorii au fost atraşi de standul judeţului nostru încă din prima zi a târgului. Chiar şi ministrul Turismului a vizitat locul dedicat Aradului, schimbând impresii şi informaţii cu reprezentanţii CJA prezenţi acolo. „Consiliul Judeţean Arad a iniţiat un program de investiţii în infrastructura turistică a Aradului, dar şi în promovare. Am dezvoltat circuite tematice (al cramelor, gastronomic, al clădirilor Marii Uniri, al clădirilor Secession) şi ne dorim să atragem cât mai mulţi turişti în judeţ”, a spus Iustin Cionca, preşedintele Consiliului Judeţean.
Aradul, „Oraşul Palatelor” la Târgul Naţional de Turism
Aradul, „Oraşul Palatelor” la Târgul Naţional de Turism
ARAD. Consiliul Judeţean Arad continuă acţiunile de promovare turistică a judeţului nostru.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
6
Local
Operaţiunea a avut loc vineri dimineaţă. În vârstă de zece ani, copacul a fost oferit municipalităţii gratuit de o firmă italiană cu sediul în Arad. Primarul Bibarţ: „Din vară putem sta deja la umbra lui”.
România
Reprezentanţii Rafinăriei Petromidia au informat că vineri dimineaţă a avut loc o aprindere în instalaţia de Hidrofinare Benzină, fiind stinsă fără a exista victime.
ARADON Sport local
Sumele pentru echipele fanion ale Aradului au crescut față de prima sesiune de anul trecut. 16 proiecte nu au întrunit punctajul minim.
ARADON Sport local
FCC Baschet UAV Arad începe semifinala Ligii Naționale pe terenul campioanei Sespi.
UT Arad
Jucătorii de la loturi au făcut doar azi primul antrenament, alții sunt cu probleme medicale.
România
În urma trecerii la ora de vară ziua de duminică devine cea mai scurtă zi din an, 23 de ore.
Local
Liberalii „atacă” Primăria Lipova cu Cristina Ciorogar, un „politician harnic”, după cum o recomandă conducerea PNL.
România
Cinci bărbați au fost reținuti de autorități după ce ar fi atras în locuințele pe care le aveau închiriate în Capitală mai multe victime, prin intermediul unor anunțuri postate online, sub pretextul oferirii de servicii sexuale.
Citiți principiile noastre de moderare aici!