Aradul, premiat de Europa

39Comentarii
Aradul, premiat de Europa
Aradul, premiat de Europa
ARAD – Comisia Europeană a acordat municipiului locul doi pentru măsurile luate pe mobilitate.Discutii Bruxelles | Premiu Saptamana Mobilitatii

Comisia Europeană a acordat Aradului premiul al doilea pentru mobilitate în cadrul concursului anual organizat în cazul campaniei „Săptămâna Mobilităţii Europene”.

Potrivit Primăriei, „Arad şi-a făcut loc printre primele trei oraşe europene pentru iniţiativele şi măsurile administraţiei locale în managementul mobilităţii urbane, promovate de campania Săptămâna Mobilităţii Europene, iniţiată de Comisia Europeană, Directoratul General pentru Mediu”.

Primarul Aradului, Gheorghe Falcă, proaspăt întors de la Bruxelles, unde a ridicat premiul, a declarat astăzi că premiu cel mare a fost acordat, după ce la selecţie au participat peste două mii de oraşe participante la acest concurs, oraşului Koprivnica (din Croaţia), locul doi fiind împărţit între Arad şi Frankfurt (Germania).

Comisarul European pentru Mediu, Stavros Dimos, a fost cel care a înmânat diplomele, în cadrul ceremoniei de pe 13 februarie.

Potrivit edilului, Aradul a obţinut premiul al doilea tocmai datorită măsurilor permanente luate şi investiţiilor făcute sau în derulare, precum restricţionarea accesului traficului greu în oraş, proiectul pe BERD, modernizarea străzilor Kogălniceanu şi Conduraşilor, reabilitarea parcurilor şi aleilor de pe Faleza Mureşului etc.

„Noi am participat din 2002 la acţiunile mobilităţii europene, dar pentru prima oară am depus aplicaţia şi suntem bucuroşi că proiectele noastre au fost văzute ca proiecte mari”, a declarat astăzi primarul.

A.B.



39Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor