Aradul s-ar putea înfrăţi cu un sector al capitalei Moldovei

8Comentarii
Aradul s-ar putea înfrăţi cu un sector al capitalei Moldovei
„Municipiul Arad și sectorul Rîşcani din municipiul Chişinău, Republica Moldova intenționează să se înfrățească” – a anunţat primarul Gheorghe Falcă în cadrul unei conferinţe de presă.

Potrivit edilului Aradului, la începutul lunii martie, pretorul sectorului Rîşcani, Nicolae Balaur, a solicitat Primăriei Municipiului Arad sprijinul necesar pentru stabilirea relaţiei de înfrăţire. Răspunsul municipalităţii arădene a fost pozitiv, astfel că a fost demarată procedura de „înfrăţire”. Ulterior, parteneriatul urmează să fie aprobat în consiliile locale ale celor două orașe, după care va fi semnat Acordul de înfrățire. „Municipiul Arad și sectorul Rîşcani intenționează să colaboreze mai intâi în domeniul educaţiei, iar apoi nu este exclus să stabilim relaţii şi la nivel economic”, a menționat primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă.

Aradul este înfrăţit cu Gyula, Pecs, Hodmezovasarhely şi Budapesta-Sector XII (Ungaria), Zrenjanin (Serbia), Atlit şi Givataym (Israel), Fushun (China), Heist-op-den-Berg (Belgia), Praga – Sector 5 (Cehia). Pretura sectorului Râşcani a încheiat până acum un acord de colaborare cu municipiul Târgu Mureş, unul de înfrăţire cu oraşul Năvodari şi are o înţelegere de cooperare cu oraşul Şimleul Silvaniei.



8Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor