Aradul, sub imperiul pedalei!

De Adriana Barbu
Reactualizat la:
4Comentarii
Aradul, sub imperiul pedalei!
Pe 7 mai 2016, în centrul municipiului, va fi organizată Cupa Aradului la Ciclism.

Provocare pentru toţi cei care iubesc sportul pe două roţi. Cupa Aradului la Ciclism este gândită de către Centrul Municipal de Cultură Arad ca o nouă provocare pentru sportivii arădeni de toate vârstele. Competiția va avea loc sâmbătă, pe 7 mai, prin centrul oraşului, aşa că spectacolul va putea fi văzut de toţi iubitorii sportului pe două roţi.

„În 7 mai vom avea la Arad Cupa Aradului la Ciclism, un eveniment realizat de Primăria Municipiului Arad, Centrul Municipal de Cultură Arad, Asociația Voința Arad și Direcția Județeană pentru Tineret și Sport. Înscrierile s-au putut face până în 5 mai, iar întrecerile se vor desfășura într-un circuit pe bulevardul Revoluției între Teatru și strada Nicolae Grigorescu. Lungimea unei ture este 1,7 km, iar participanții pot alege dintre șase categorii: Family, destinat tuturor familiilor cu copii de până la 7 ani, cu minim doi participanți, părinte/ tutore plus copil, o tură; copii între 7-10 ani, două ture, 3,5 km; categoria a III-a, copii între 11-14 ani, trei ture; persoane între 15-100 ani, 5 ture, 8,85 km; categoria a V-a Mountain Bike, 10 ture, 17 km, iar ultima categorie, pentru cursiere, 21 km, 12 ture. Startul va fi la ora 15:30 la prima categorie, iar ultima la 18:30. Vor fi și premii, precum și o tombolă pentru spectatori. Bugetul alocat de primărie este de 80.000 de lei”, a declarat Gheorghe Falcă.

Reguli şi premii pe două roţi

Cine poarte participa la Cupa Aradului la ciclism?  La Categoria 1 – FAMILY – unde se parcurge o tură de 1,77 km, pot participa familii cu copii de până la 7 ani, numărul minim de participanţi fiind 2 participanţi pe familie. La Categoria 2 – copii între 7-10 ani – care presupune parcurgerea a două ture adică 3,5 km, pot participa copii între 7 şi 10 ani, în timp ce la Categoria 3, care impune parcurgerea pe bicicletă a trei ture, adică 5,3 km, pot participa copii cu vârste cuprinse între 10 şi 14 ani. Categoria a 4-a – OPEN – este dedicată celor care au peste 15 ani şi până la 100 (!) iar cei interesaţi pot participa aici cu toate categoriile de biciclete, titlul categoriei sugerând exact acest lucru (este pentru toţi cu orice tip de bicicletă). Cei care vor participa în această categorie vor parcurge 5 ture de centru adică 8.85 de kilometri. Urmează apoi categoria a 5-a – MOUNTAIN-BIKE profi – unde bicicliştii înscrişi vor parcurge 10 ture prin centrul oraşului adică nu mai puţin de 17.7 km. Ultima dintre categorii, Categoria a 6-a este dedicată special cursierelor. În acest caz, cursieriştii vor parcurge 12 ture pe biciclete prin centrul Aradului adică nu mai puţin de 21.24 kilometri.

Organizatorii Cupei Aradului la ciclism

Organizatorii evenimentului sunt Primăria Arad,  Asociaţia ACS Voinţa Arad şi Direcţia Judeţeană pentru sport şi tineret Arad, iar parteneri sunt firmele Hervis şi Selgros.

Care este scopul declarat al acestui eveniment? Popularizarea ciclismului în municipiul Arad.

Circuitul şi participanţii

Întrecerea se desfăşoară pe un circuit închis, pe un traseu desenat pe Bulevardul Revoluţiei cuprins între Teatrul Clasic Ioan Slavici şi intersecţia Bulevardului Revoluţiei cu strada Nicolae Grigorescu (Libelula). Pot participa tineri dornici pentru practicarea ciclismului, băieţi şi fete, posesori de biciclete, indiferent de vârstă, concursul fiind organizat pentru toate categoriile de biciclete de oraş, mountain-bike şi cursiere.

Startul competiţiei:

Ora  15:30 pentru Categoria a 1-a

Ora  16:00 pentru Categoria a 2-a

Ora  16:30 pentru Categoria a 3-a

Ora  17:00 pentru  Categoria a 4-a

Ora  17:30 pentru Categoria a 5-a

Ora  18:00 pentru Categoria a 6-a



4Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor