Aradul, sub semn regal!

7Comentarii
Familia Regală, nobili din Ungaria, Germania, Austria, Polonia, prinţi şi cavaleri, la Balul de Cristal.

Aradul a devenit din nou oraş regesc, pentru o seară. A fost vorba de seara Balului de Cristal care a adunat la Palatul Cultural, acolo unde sălile, transformate radical, au fost împodobite cu 40 de mii de fire de flori, regi, nobili, calaveri şi oficialităţi locale. Majestăţile Lor, Regele Mihai I şi Regina Ana au acceptat, potrivit viceprimarului Tiberiu Dekany, „la rugămintea mea, Înaltul Patonaj al evenimentului, subliniind importanţa faptului că societatea civilă arădeană, reprezentată de cluburile Rotary, Lions şi Fundaţia Concordia, împreună cu Primăria Arad, şi-au dat mâna pentru a sprijini sistemul sanitar arădean”.

Mâna de ajutor dată Spitalului Municipal, celui Judeţean, precum şi unei fetiţe de 9 luni, care are nevoie urgentă de o operaţie în Germania, a venit nu numai de la oamenii de afaceri, ci a fost una nobiliară, la eveniment participând, printre alţii, nobili din Ungaria, Germania, Austria şi Polonia, Marele Maestru al Ordinului Maghiar, reprezentanţii Ordinului Maltez, al Ordinului de Cipru, prinţul Peter Maximilian de Heidendorf etc. Maia Morgenstern, Răzvan Maziu, Marcel Iureş, Dan Puric sau Ion Caramitru au convins, prin arta lor, că o cauză atât de nobilă ca cea susţinută de Balul de Cristal merită orice efort. Totul pe acordurile orchestrei de cameră Rezidenz Viena, dublată de mari muzicieni români.

A.B.



7Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor