Aradul vrea să devină partener Waze

De Diana Dutu
16Comentarii
Aradul vrea să devină partener Waze
Programul oferă informaţii actualizate despre starea drumurilor, ambuteiaje, integritatea mijloacelor de semnalizare rutieră, dar şi despre rutele şi virajele cele mai rapide.

Consilierii locali municipali sunt chemaţi să voteze în şedinţa de marţi, 31 octombrie, înscrierea Primăriei Municipiului Arad în Programul Waze Connected Citizens. Iniţiativa îi aparţine alesului liberal Bogdan Boca, acesta arătând în expunerea de motive că „Programul Waze Connected Citizens ce are ca scop îmbunătăţirea şi creşterea eficienţei şi a confortului cetăţenilor în materie de trafic rutier în zonele urbane, printr-un schimb de informaţii cu autoritatea publică locală care administrează infrastructura rutieră.”

Cum funcţionează Waze

În ceea ce priveşte modul de funcţionare a aplicaţiei Waze, documentul citat indică: „Waze adună datele de trafic de la toţi utilizatorii din trafic. Prin simpla menţinere a aplicaţiei Waze deschisă pe telefon, Waze adună date de trafic (viteză/timpii necesari pentru a efectua virajele) şi le utilizează pentru a detecta ambuteiaje în trafic, cât şi pentru a le include într-o arhivă astfel încât Waze va şti întotdeauna, în funcţie de oră şi de ziua săptămânii, care sunt segmentele şi virajele cele mai rapide. Aşadar, ruta pe care ţi-o oferă Waze se bazează atât pe condiţiile de trafic de la acel moment, furnizate de ceilalţi utilizatori Waze aflaţi în trafic, cât şi de istoricul traficului de la ora şi din ziua respectivă, astfel că ruta furnizată să fie întotdeauna cea mai bună.”

Traficul arădean, în cifre

Necesitatea înscrierii în Programul Waze Connected Citizens rezultă şi din Planul de Mobilitate Urbană pentru Municipiul Arad, unde se arată că „la nivelul Municipiului Arad, în anul 2015, valoarea indicelui de motorizare a fost de 329 autoturisme la 1.000 de locuitori, prognoza pentru anul 2023 estimând o valoare medie de 414 autoturisme la 1.000 de locuitori. În decursul unei zile lucrătoare, un locuitor al Municipiului Arad realizează 2,7 călătorii, valoare superioară faţă de alte aglomerări urbane precum Craiova sau Braşov, unde la nivelul polului de creştere se realizează numai 1,7 călătorii pe zi. Distribuţia călătoriilor pe moduri de transport este de 60% în favoarea autovehiculelor. Autoturismul este principalul mod de transport (ca proporţie din totalul deplasărilor).”

Furnizor de informaţii

Autoritatea mandatată să furnizeze în sistemul Waze datele cu privire la starea traficului de pe raza Municipiului Arad este Serviciul Circulaţie pe Drumuri Publice şi Parcări 3 din cadrul Direcţiei Generale Poliţia Locală Arad.

Taguri: , ,


16Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor