Arsenie Boca, liber la vânzare

De Alin Gherasim
4Comentarii
Arsenie Boca, liber la vânzare
Curtea de Apel Bucureşti a decis că suvenirurile cu Arsenie Boca pot fi comercializate, asta chiar dacă un arădean a cerut interzicerea comerţului.

Curtea de Apel Bucureşti a decis că obiectele de cult cu imaginea Părintelui Arsenie Boca pot fi comercializate. Dar asta numai de către Mănăstirea Prislop şi Episcopia Devei şi Hunedoarei. Arădeanul care susţine că deţine drepturile asupra mărcii înregistrate „Părintele Arsenie Boca” a deschis un proces la Tribunalul Bucureşti, proces în care a cerut ca orice act de comerţ cu obiecte inscripţionate cu chipul lui Arsenie Boca să fie interzis. Asta, dacă societatea din Arad care susţine că deţine marca înregistrată nu îşi dă acordul. Procesul pe fond nu s-a judecat încă, doar că Episcopia Devei şi Hunedoarei a solicitat instanţei să poată vinde în continuare acele obiecte de cult. În primă fază, Tribunalul Bucureşti a decis să respingă această cerere, însă Curtea de Apel Bucureşti a judecat cu altă măsură: „Constată că reclamantele (n.r. Episcopia şi Mănăstirea Prislop) sunt îndreptăţite la folosirea numelui părintelui Arsenie Boca şi a imaginii acestuia, exclusiv ca atribut de identificare a persoanei menţionate, în cadrul savârşirii actelor comerciale cu produse, cărţi, pandantive, amulete, suveniruri, obiecte de cult, icoane, ce poarta numele şi imaginea în discuţie. Vremelnică, până la soluţionarea cauzei ce face obiectul dosarului aflat pe rolul Tribunalului Bucureşti – Secţia a V a Civilă. Definitivă”, se arată în decizia instanţei. Chiar dacă, pe moment, această sentinţă este definitivă, ea ar putea fi anulată de sentinţa procesului pe fond care se judecă în prezent.

Continuă lupta

Reprezentanţii societăţii care susţin că deţin toate drepturile în ceea ce priveşte imaginea şi numele „Sfântului Ardealului” sunt nemulţumiţi de sentinţa Curţii de Apel Bucureşti. „Este o decizie mai mult decât aberantă. Nici noi şi nici avocatul nostru nu putem identifica acţiunea juridică, prin care s-a ajuns la o astfel de soluţie, hotărâre. Practic nu există, cel puţin în opinia noastră nu există acţiunea juridică. Nu am văzut motivarea. De această soluţie profită doar reclamantele, adică Mănăstirea Prislop şi Episcopia Devei şi a Hunedoarei, nu şi comercianţii din jur sau alte entităţi. Este o hotărâre provizorie, deoarece noi avem un dosar de fond, la acel dosar noi încă nu avem un termen fixat. Episcopia Devei şi Mănăstirea Prislop se bucură de ceva provizoriu, să vedem ce va fi la soluţionarea fondului”, a declarat, pentru Mediafax, Diana Talpoş, una dintre persoanele care susţin că sunt „şefii” lui Arsenie Boca.

Taguri:


4Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor