Artă sub semnul calităţii

De Vasile Filip
Artă sub semnul calităţii
Participare numeroasă la a XII-a ediție a concursului – festival internațional „Theatrum mundi”

Ediția a XII-a a Concursului – festival internațional de artă pentru elevi și studenți „Theatrum mundi”, coordonat de prof. Camelia Circa – Chirilă, consilier educativ la Colegiul Național „Moise Nicoară” și de Zoltan Lovas, actor la Teatrul Clasic „Ioan Slavici”, s-a aflat în acest an în Calendarul Activităților Educative Naționale al Ministerului Educației Naționale și al Cercetării Științifice și s-a desfășurat la Arad, în zilele de 27 – 28 mai. Cu un număr record de participanți: 386 de elevi și studenți și 60 de profesori și actori coordonatori, festivalul din acest an a fost declarat de către membrii juriului drept o ediție calitativă din punctul de vedere al prestațiilor artistice ale participanților.

La această ediție, organizatorii au fost: Colegiul Național „Moise Nicoară” și Fundația „Moise Nicoară”,  alături de parteneri importanți: Inspectoratul Școlar Județean Arad, Casa Corpului Didactic Alexandru Gavra Arad, Edu Moodle România, Primăria Municipiului Arad, Consiliul Județean Arad, Centrul Cultural Județean Arad, în colaborare cu Liceul Tehnologic Francisc Neuman Arad, FotoClub Arad, Fundația Takacs Arad și Cinema City Arad.

Ca în fiecare an, echipa de organizare a fost formată din elevi voluntari ai Colegiului Național Moise Nicoară, coordonați de elevele Aida Felnecan și Simona Bodonea, iar prezentatorii evenimentului au fost tot elevi de la prestigiosul colegiu: Alexandra Mândra, Răzvan Bâte, Anca Stoica, Ionuț Mițiți, Iulia Bock, David Julean și Ștefan Ilie.

Juriul a fost format din: Christian Ardeu – consultant holistic, absolvent Queen Mary University of London, Great Britain, Camelia Avramescu – profesor metodist, Casa Corpului Didactic Arad, Liana Cecilia Bărbos – profesor Liceul Teoretic „I. Bathory” Cluj-Napoca, Oltea Blaga – actriță, Teatrul Clasic “Ioan Slavici” Arad, Cosmin  Blaga – director Cinema City Arad, Nela Bratu –profesor, Colegiul Naţional “Moise Nicoară” Arad, Nicolae Mihai Brânzeu –regizor, profesor, Liceul de Arte “Sabin Drăgoi” Arad, Maria Nicoleta Brola – profesor, Liceul de Arte “Sabin Drăgoi” Arad, Mircea Boran –preşedinte Fotoclub Arad, Dan Codre –Digi24, Sorin Dorobanţu – actor Teatrul Clasic “Ioan Slavici” Arad- secţia Marionete, Anca Lupei – inspector pentru proiecte, Inspectoratul Şcolar Judeţean Arad, Andreia Maxim –inspector limba română, Inspectoratul Şcolar Judeţean Arad, Mirela Mureşan –profesor, Colegiul Naţional “Moise Nicoară” Arad, Giorgiana Popan –actriţă, storyteller Asociația Magia Cuvântului Arad, Flory  Takacs –artist plastic, Fundaţia Takacs şi Takacs Gallery Arad,  Anda Tamaș, Mariana Tocaciu –inspectori educativi, Inspectoratul Şcolar Judeţean Arad, Marinela Tudoran –director adjunct Liceul de Arte „Sabin Drăgoi” Arad.

Secţiuni simultane

În după-amiaza zilei de 27 mai, în sala festivă a Colegiului Național „Moise Nicoară”, a avut loc deschiderea festivalului, în cadrul căreia au luat cuvântul domnul Major Csaba, directorul colegiului și doamna inspector educativ Mariana Tocaciu de la Inspectoratul Școlar Județean Arad.

Festivitatea a fost urmată de secțiunile simultane la care au luat parte elevi și studenți din școlile din Arad și județ (Chișineu-Criș, Mișca, Zimandu Nou, Covăsânț, Ineu, Pecica, Nădlac, Sântana, Lipova), din Timișoara, Baia Mare, Sibiu, Bistrița – Năsăud, Târgoviște, Constanța, dar și din Criuleni (Republica Moldova), Strasbourg (Franța), Wisconsin (SUA): artă plastică , fotografie, film, interpretare muzicală, recitare și monolog. Și la această ediție, prin colaborarea cu Casa Corpului Didactic „Alexandru Gavra” Arad, s-a organizat un workshop transdisciplinar adresat elevilor și cadrelor didactice și intitulat „Cunoașterea în artă și știință” și coordonat de doamnele profesoare Diana Ahim, Alina Bereteu, Luminița Bulc și Cristina Crișan de la Colegiul Național „Moise Nicoară”.

Spectacol teatral

Sâmbătă, 28 mai, la Sala Marionete a Teatrului Clasic „Ioan Slavici” Arad, s-a desfășurat cea de a doua zi a festivalului, consacrată secțiunii spectacol teatral și premierii pe secțiuni. Premiile au fost simbolice, constând în trofee și diplome realizate de organizatori, dar și în daruri oferite de parteneri: tricouri oferite de Cinema City Arad, revista de cultura „Arca” oferită de Centrul Cultural Județean Arad, o invitație din partea Fundației Takacs la o ședință de lucru în cadrul evenimentului Zilele Aradului, ce va avea loc în vara acestui an, albume foto oferite de FotoClub Arad, cărți din partea Editurii Nomina. Moodle România a oferit, ca în fiecare an, premii participărilor indirecte la festival, susținand astfel comunicarea culturală și educativă prin intermediul platformei de e-learning moodle.ro/theatrummundi. În cadrul acestei ediții, s-au acordat următoarele premii pe secțiuni: Scriere de text dramatic, Artă fotografică, Pictură, Interpretare muzicală, Recitare şi monolog, Film, Spectacol teatral.

Trofeul festivalului a fost obţinut de spectacolul „Opera Panica” prezentat de Palatul Copiilor Arad, profesor coordonator Gabriela Pavel.

Premii

A. Secțiunea SCRIERE DE TEXT DRAMATIC

a. Subsecțiunea GIMNAZIU

PREMIUL I: Miruna Caba, Școala Gimnazială Nr. 29 “Mihai Viteazul”, Constanța, profesor coordonator Camelia Cantaragiu

PREMIUL II: Casiana Truțu, Școala Populară de Artă, Arad, profesor coordonator Oltea Blaga

PREMIUL III: Theodora Fuduli, Școala Gimnazială Nr. 29 “Mihai Viteazul”, Constanța, profesor coordonator Camelia Cantaragiu

MENȚIUNE: Călin Alin Robert, Școala Populară de Artă, Arad, profesor coordonator Oltea Blaga

PREMIU SPECIAL: Mihnea Vulpe, Școala Gimnazială Nr. 29 “Mihai Viteazul”, Constanța, profesor coordonator Camelia Cantaragiu

b. Subsecțiunea LICEU

PREMIUL I: Larisa Zdrendea, Teodora Pecican, Liceul Teoretic Adam Muller Guttenbrunn Arad, profesor coordonator Cristina Hanț

PREMIUL II: Cristina Hotăran, Colegiul Național Moise Nicoară Arad, profesor coordonator Camelia Circa – Chirilă

PREMIUL III: Astrid Dodea, Colegiul Național Moise Nicoară Arad, profesor coordonator Luminița Bulc

MENȚIUNE: Lavinius Luca, Liceul de Arte Sabin Drăgoi, Arad, profesor coordonator Zoltan Lovas

PREMII SPECIALE:

Timeea Bînci, Colegiul Național Moise Nicoară Arad, profesor coordonator Camelia Circa – Chirilă

Lavinius Luca, Liceul de Arte Sabin Drăgoi, Arad, profesor coordonator Zoltan Lovas

Andreea Dedea, Colegiul Național Moise Nicoară Arad, profesor coordonator Camelia Circa – Chirilă

Luca Ciobanu, Colegiul Național Moise Nicoară Arad, profesor coordonator Camelia Circa – Chirilă

Alexandra Mândra, Colegiul Național Moise Nicoară Arad, profesor coordonator Camelia Circa – Chirilă

Damaris Stanc, Colegiul Național Moise Nicoară Arad, profesor coordonator Camelia Circa – Chirilă

 

B. Secțiunea ARTĂ FOTOGRAFICĂ

PREMIUL I: Roland Csomos, Colegiul Csiky Gergely, Arad, profesor coordonator Gina Grada

PREMIUL II: Laura Lencuta, Colegiul Național Elena Ghiba Birta, Arad, profesor coordonator Laura Putnic

PREMIUL III: Maria Țica, Colegiul Național Moise Nicoară Arad, profesor coordonator Luminița Bulc

MENȚIUNI:

Roxana Orz, Liceul de Arte Sabin Drăgoi, Arad, profesor coordonator Nicolae – Mihai Brânzeu

Teona Goreci, Association des Etudiants Roumains de Strasbourg, Franța

Andrei Rochian, Liceul Teoretic Adam Muller Guttenbrunn Arad, profesor coordonator Georgiana Maria

PREMII SPECIALE:

Ionuț Guiu, Liceul Tehnologic Chișineu – Criș, profesor coordonator Carmen Crețu

Simina Ureche, Colegiul Național Elena Ghiba Birta, Arad, profesor coordonator Laura Putnic

Adelina Barbatei, Colegiul Național Vasile Goldiș Arad, profesor coordonator Livia Nadiș

Florin Curac, Liceul Mihai Viteazul Ineu, profesor coordonator Cristian Șandor

Adelin Suciu, Colegiul Național Moise Nicoară Arad, profesor coordonator Camelia Circa – Chirilă

Alexandru Lovas, Liceul de Arte Sabin Drăgoi, Arad, profesor coordonator Nicolae – Mihai Brânzeu

 

 

C. Secțiunea PICTURĂ MIHAI TAKACS

PREMIUL I: Claudia Codoș, Colegiul Economic, Arad, profesor coordonator Felicia Barbura

PREMIUL II: Alexandra Poșta, Colegiul Național Moise Nicoară Arad, profesor coordonator Luminița Ciurel

PREMIUL III: Adela Burtic, Liceul Tehnologic Iuliu Moldovan Arad,profesor coordonator Corina Popovici

MENȚIUNE: Juan Carlos Bursa – Preda, Liceul Teoretic ”Gheorghe Lazăr” Pecica, profesor coordonator Miroslava Blazena Karkus

PREMII SPECIALE:

Sara Merișcă, Liceul de Arte Sabin Drăgoi, Arad, profesor coordonator Gabriela Moș

Vlad Drijamn, Colegiul Național Moise Nicoară Arad, profesor coordonator Luminița Ciurel

Valentin Florin Frumosu, Colegiul Național Moise Nicoară Arad, profesor coordonator Simona Kramer

Natalia Brădean, Colegiul Național Elena Ghiba Birta, profesor coordonator Luminița Gabor

Crina Roman, Școala Gimnazială „Titus Popovici” Mișca, profesor coordonator Alin Drăgan

Andreea Hada, Școala Gimnazială nr. 5 Arad, profesor coordonator Florina Cordoș

Adela Faur, Liceul Tehnologic Chișineu – Criș, profesor coordonator Carmen Crețu

Andreea Leorinț, Liceul Teoretic Adam Muller Guttenbrunn Arad, profesor coordonator Anca Pozdăre

Carina Hălmăgean, Școala Gimnazială Aron Cotruș Arad, profesori coordonatori Gabriela Semerian, Nicoleta Briciu

Daniela Smith, Wheatland Center School, Burlington, Wisconsin, USA, profesor coordonator Kathy Melcher

Maria Stoica, Colegiul Național Moise Nicoară Arad, profesor coordonator Luminița Ciurel

Astrid Glaser, Colegiul Național Moise Nicoară Arad, profesor coordonator Simona Kramer

Melinda Timotity, Colegiul Național Elena Ghiba Birta, profesor coordonator Luminița Gabor

Oana Gureanu, Colegiul Național Elena Ghiba Birta, profesor coordonator Luminița Gabor

Ayan Riviș – Tipei, , Școala Gimnazială Aron Cotruș Arad, profesori coordonatori Gabriela Semerian, Nicoleta Briciu

 

D. Secțiunea INTERPRETARE MUZICALĂ

PREMIUL I – BOCK IULIA – Colegiul Național “Moise Nicoară” Arad, profesor coordonator Cristina Pușcaș

PREMIUL II – SUCIU LAURA – Liceul Teoretic Adam Muller Guttenbrunn Arad, profesor coordonator: Georgiana Maria

PREMIUL III – GANDI FABIAN – Colegiul Național Vasile Goldiş Arad, profesor coordonator:Cristina Lazăr

MENȚIUNE – RISTI ALEXANDRA – Colegiul Național “Moise Nicoară” Arad, profesor coordonator Cristina Pușcaș

PREMII SPECIALE:

SLAV IASMINA , GALEA LORENA , NICULESCU ANHEL – Club dez Art Art, profesor coordonator Simona Bivald

CIUCĂ LAURENȚIU – Liceul Teoretic Adam Muller Guttenbrunn Arad, profesor coordonator: Georgiana Maria

MORGOCIU ANDREEA – Colegiul Național “Moise Nicoară” Arad, profesor coordonator Cristina Pușcaș

ONICA MARA – Colegiul Național “Moise Nicoară” Arad, profesor coordonator Cristina Pușcaș

STOIAN LEONARD – Colegiul Național Vasile Goldiş Arad, profesor coordonator:Cristina Lazăr

BUZ LARISA – Colegiul Național Vasile Goldiş Arad, profesor coordonator:Cristina Lazăr

BORODI MIRELA – Colegiul National “Elena Ghiba Birta” Arad, profesor coordonator: Claudia Stesco

DIACONU DARIUS – Liceul de Arte Sabin Drăgoi Arad, profesor coordonator : Zoltan Lovas

 

E. Secțiunea RECITARE ȘI MONOLOG

a. NEVOCAȚIONAL

PREMIUL I – BOBOC MARIUS –Colegiul Național “sile Goldiș” Arad, professor coordnator Livia Nadiș

PREMIUL II – MARINCA ANCA – Școala Populară de Arte Arad, professor coordonator Oltea Blaga

PREMIUL III – ACIOCÎRLĂNOAEI ILEANA – Școala Populară de Arte Arad, professor coordinator Oltea Blaga

MENȚIUNE – DEFFERT CRISTINA – Școala Gimnazială “Corneliu Micloși” Covăsânț, profesori coordonatori Ștefan Simona, Tomi Natalia

PREMII SPECIALE:

VĂLEANU LIANA – Școala Populară de Arte Arad, profesor coordonator Oltea Blaga

VLASĂ OANA ALEXANDRA – Școala Gimnazială Nr. 5 Arad, profesor coordonator Mirela Gornic

LATEȘ   IZABELA – Școala Gimnazială Nr. 5 Arad, profesori coordonatori Rodica  Ionuțaș și  Nădăban   Ioana

ILLE RALUCA – Liceul Teoretic Adam Muller Guttenbrunn Arad, profesor coordonator: Georgiana Maria

BERARI MIHNEA – Școala Populară de Arte Arad, profesor coordonator Oltea Blaga

PEȘTEAN  MARIA – Școala Gimnazială Nr. 5 Arad, profesori coordonatori Rodica  Ionuțaș și  Nădăban   Ioana

 

b. VOCAȚIONAL

PREMIUL I – CĂPRARIU DOROTEEA – Liceul de Arte Sabin Drăgoi, Arad, profesor coordonator Nicolae – Mihai Brânzeu

PREMIUL II – BORONEANȚ CĂTĂLIN – Liceul de Arte Sabin Drăgoi, Arad, profesor coordonator Nicolae – Mihai Brânzeu

PREMIUL III – ORZ ROXANA – Liceul de Arte Sabin Drăgoi, Arad, profesor coordonator Nicolae – Mihai Brânzeu

MENȚIUNE – DEMIAN DENIS – Liceul de Arte Sabin Drăgoi, Arad, profesor coordonator Nicolae – Mihai Brânzeu

 

F. Secțiunea FILM

PREMIUL I: filmul Pustnicul, Universitatea Aurel Vlaicu, Facultatea de Știinte Exacte, Arad, coordonator Ilisie Sergiu Adrian

PREMIUL II: filmul Cunoașterea, Liceul de Arte Baia Mare, profesor coordonator Sorina Gherman

PREMIUL III: filmul Boris Vian. La vie, Colegiul Național Moise Nicoară Arad, coordonator Patricia Batki

MENȚIUNE: filmul Cunoașterea nevăzutului, Colegiul Național Moise Nicoară Arad, profesor coordonator Camelia Circa – Chirilă

PREMII SPECIALE:

filmul În spatele paginilor, Colegiul Național Moise Nicoară Arad, profesor coordonator Camelia Circa – Chirilă

filmul 1+1=1, Colegiul Național Moise Nicoară Arad, profesori coordonatori Daniela Cameniță și Delia Ilea

filmul Cunoașterea sportului, Colegiul Tehnologic de Industrie Alimentară Arad, profesor coordonator Iulia Olga Ghinga

filmul Cunoaște-ți puterea, Liceul de Arte Sabin Drăgoi Arad, profesor coordonator Adriana Florea

filmul O lecție de onoare, Liceul Tehnologic „Iuliu Maniu” Arad profesori coordonatori Angelica Farcaș și Oana Munteanu

filmul O privire spre cunoaștere, Colegiul Național Moise Nicoară Arad, profesor coordonator Camelia Circa – Chirilă

filmul Cuvintele și necuvintele, Colegiul Național Vasile Goldiș Arad, profesor coordonator Cristian Miclean

filmul Spot publicitar- Clubul Copiilor Sântana, Palatul Copiilor Arad – filiala Sântana, profesori coordonatori Oana Monica Poenariu, Diana Blîndu

filmul A ști sau a nu ști, Liceul Teoretic Adam Muller Guttenbrunn Arad, profesor coordonator Georgiana Maria

filmul Cunoașterea lumii prin cercetășie, Colegiul Național Vasile Goldiș Arad, profesori coordonatori Livia Nadiș, Lucian Ardelean

Premiul special pentru interpretare feminină – Roxana Turjuc, Colegiul Național Moise Nicoară Arad, profesori coordonatori Daniela Cameniță și Delia Ilea

Premiu special pentru interpretare masculină – Victor Măcinic, Colegiul Național Moise Nicoară Arad, profesor coordonator Camelia Circa – Chirilă

 

G. Secțiunea SPECTACOL TEATRAL – PARTICIPĂRI INDIRECTE, PRIN INTERMEDIUL PLATFORMEI MOODLE.RO

PREMIUL I: trupa PERFORMACT cu spectacolul Romeo și Julieta, Liceul de Arte Sabin Drăgoi, Arad, profesor coordonator Nicolae – Mihai Brânzeu

PREMIUL II: trupa MEDIEVILLE cu spectacolul Nu mai cred în povești, Școala Gimnazială nr 29 Mihai Viteazul Constanța, profesor coordonator Camelia Cantaragiu

PREMIUL III: trupa INSTINCT LICEAL cu spectacolul Caii la fereastră, Colegiul Național Petru Rareș Beclean, jud. Bistrița – Năsăud, profesori coordonatori Nelia Nicula, Liana Todoran

MENȚIUNE: trupa MICUL PRINȚ cu spectacolul Clounada – Dragoste, Școala de Arte Criuleni, Republica Moldova, profesor coordonator Natalia Dimitrașco

PREMII SPECIALE:

trupa CREDO cu spectacolul Ispita de a exista… din nou, Colegiul Național Gheorghe Lazăr Sibiu, profesor coordonator Marcela Ciobănuc

trupa MICUL PRINȚ cu spectacolul Crăiasa Zăpezii, Școala de Arte Criuleni, Republica Moldova, profesor coordonator Natalia Dimitrașco

trupa SPIRIDUȘII cu spectacolul Micul Prinț, Școala Gimnazială Mihai Viteazul Târgoviște, profesor coordonator Daniela Gîtlan

 

H. Secțiunea SPECTACOL TEATRAL – PARTICIPĂRI DIRECTE

PREMIUL I: spectacolul Steaua fără nume, Colegiul Național „Vasile Goldiș” Arad, profesori coordonatori :actrița Angela Petrean Varjasi, prof. Cristian Miclean

PREMIUL II: spectacolul Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte, Școala Gimnazială nr. 5 Arad, profesori coordonatori: actrița Angela Petrean Varjasi, Mihaly   Otilia, Caracioni   Claudia,  Teleoacă  Rodica, Bundiș Eleonora – Școala Gimnazială Nr.5  ; Vincze Julliana – Școala Gimnazială „Aron Cotruș”

PREMIUL III: spectacolul Simplu, Colegiul Național Moise Nicoară Arad, profesor coordonator actrița Oltea Blaga

MENȚIUNE: Liceul Teoretic Adam Muller Guttenbrunn Arad, profesor coordonator Georgiana Maria

PREMII SPECIALE:

Spectacolul Justiție – Școala Populară de Arte Arad, profesor coordonator Oltea Blaga

Spectacolul Adevărata lumină – Școala Populară de Arte Arad, profesor coordonator Oltea Blaga

Spectacolul Costică, dormi? – Liceul Atanasie Marienescu Lipova, profesor coordonator : Opriș Ancuța Margareta

Premiul special pentru interpretare feminină – Ioana Balint, Palatul Copiilor Arad, profesor coordonator Gabriela Pavel

Premiul special pentru interpretare masculină – Matei Prallea Blaga, Școala Populară de Arte Arad, profesor coordonator Oltea Blaga

TROFEUL FESTIVALULUI – Spectacolul Opera Panica – Palatul Copiilor Arad, profesor coordonator Gabriela Pavel



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase