Artificii au provocat moartea a 40 de persoane

Artificii au provocat moartea a 40 de persoane
40 de persoane care se întorceau de la o nuntă în Lahore au murit, în urma incendiului declanşat de explozia unor artificii, produsă la bordul unui autobuz supraaglomerat.

 ”În total, 38 de persoane au murit şi alte 19 au fost rănite în incendiul din autobuz”, a declarat un purtător de cuvânt al poliţiei.

“Douăsprezece persoane au fost grav rănite, iar alte şapte au părăsit spitalul după ce au primit îngrijiri”, a precizat el.

Potrivit postului pakistanez de televiziune, circa 50 de persoane ar fi murit, dar poliţia nu a confirmat această estimare.

Poliţia a declarat că tragedia a fost provocată de artificii care au explodat la bordul autobuzului.

Un localnic a afirmat că explozia s-a produs imediat după ce un tânăr a aruncat cu o petardă de la unul dintre geamurile vehiculului.

“Am văzut un băiat care a aruncat o petardă de la geamul autobuzului, iar câteva scântei de la acea petardă au căzut în interiorul vehiculului. Atunci s-a produs o explozie urmată de un incendiu”, a povestit un martor ocular.

Echipele de intervenţie şi poliţiştii au avut dificultăţi în a ajunge la locul accidentului, care s-a petrecut într-o suburbie a capitalei sufocată practic de ambuteiaje.

Şeful Guvernului din provincia Pendjab, Chaudhry Pervez Illahi, a ordonat demararea une anchete.

Cu toate că sunt interzise, focurile de artificii şi petardele sunt folosite ca expresie a bucuriei la nunţile din Pakistan, iar numeroase persoane mor în timpul fabricării sau stocării acestor dispozitive explozive în cartiere supraaglomerate.
  



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !