Artisti fotografi din cinci tari

De Vasile Filip
La vernisajul salonului FOTO: Călin Andra
La vernisajul salonului FOTO: Călin Andra
În Salonul Internaţional de Artă fotografică al Foto Club Pro Arad, de la sala „Clio”.

ARAD. La Sala Clio a avut loc, miercuri seara, vernisajul Salonului Internaţional de Artă fotografică al Foto Club Pro Arad, ediţia a III-a. La acest eveniment au participat iubitorii de artă fotografică, dar şi membri ai Foto Clubului Pro Arad.

În cadrul acestui vernisaj, Nelu Scripciuc E.AAFR, A.FIAP, împreună cu Francisc Kelen, E.FIAP, au ţinut un mic discurs prin care celor prezenţi li s-a adus la cunoştinţă întreg demersul relizării acestui eveniment care s-a dovedit a fi un adevărat succes, dar și importanța realizării lui la Arad. În cadrul salonului s-au primit spre jurizare un număr total de 525 de fotografii, aparținând unui număr de 61 de artiști fotografi din 5 țări. În cadrul salonului, care s-a bucurat de Înaltul patronaj al AAFR, au participat atât autori independenți cât și fotografi membri a unor prestigioase cluburi și asociații din România și străinătate. În total au fost reprezentanți din 21 de cluburi sau asociații cu care clubul arădean are colaborări. La finalul vernisajului, au fost înmânate premile și medalile salonului, culminând cu aducerea spre cunoștiință celor prezenți următoarele evenimente din calendarul activităților Foto Club Pro Arad.

La Zilele Aradului

Următorul eveniment al Foto Club Pro Arad este expoziția de fotografie ce va fi organizată pe platoul din fața Palatului Administrativ în deschiderea „Zilelor Aradului”.

Taguri: , , , , , ,


0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !