Asalt democrat la Prefectură

senatorul Ioţcu
senatorul Ioţcu
ARAD – Prefectului i s-a sugerat să menţină o legătură strânsă cu instituţiile judeţene şi locale.

Sfârşitul săptămânii a fost presărat de atacuri insistente ale Partidului Democrat Arad, ţinta fiind prefectul Aradului, Gavril Popescu. Scandalul iscat între cele două părţi a fost cauzat de întrunirea dintre reprezentanţii Consiliului Concurenţei şi autorităţile administrative publice locale.

În urmă cu ceva timp prefectul Gavril Popescu a ieşit în presă făcând apel la Consiliul Concurenţei să investigheze costurile şi tarifele la anumite societăţi arădene. În acest context, joi, 15 martie, la sediul Prefecturii Arad a avut loc întrunirea sus-amintită, iar vineri reprezentanţi ai PD Arad au susţinut o conferinţă de presă în care nu s-au ferit să îl numească pe Gavril Popescu „prim-secretar”.

Lumină nefavorabilă

Senatorul democrat Nicolae Ioţcu a atras public atenţie prefectului faţă de poziţiile pe care reprezentantul în teritoriu al Guvernului le are. „În mai multe rânduri, dl prefect a aruncat asupra judeţului Arad o lumină nefavorabilă, aşa cum s-a întâmplat recent, când dumnealui a sesizat Consiliul Concurenţei, referitor la preţurile practicate în diferite servicii”, a afirmat senatorul Nicolae Ioţcu.

„Nu cunoaşte legea”

De asemenea, senatorul Ioţcu a considerat că „Aradul nu trebuie târât în asemenea dispute, de dragul imaginii pe care dl prefect doreşte să şi-o creeze. De altfel, dl Gheorghe Rădulescu, director al Direcţiei Monitorizare în cadrul Consiliului Concurenţei, a menţionat clar că printre atribuţiile instituţiei pe care o conduce nu se mai numără controlul în domeniul ajutoarelor de stat, această atribuţie revenind direct Comisiei Europene. În concluzie, dl prefect se erijează în garantul legii, dar de fapt nu cunoaşte legea”.

În finalul declaraţiei politice, senatorul democrat a accentuat că „funcţia de prefect nu este identică cu cea de prim-secretar. Am mai avut un astfel de cult al personalităţii, cu tablouri în şcoli, în fiecare clasă, dar dl prefect trebuie să ştie că între timp am avut o Revoluţie, tocmai pentru a schimba asemenea practici”.

Între documentare şi atitudini

Nici preşedintele executiv al PD Arad şi totodată primarul Aradului, Gheorghe Falcă, nu a agreat situaţia creată de vizita celor de la Consiliul Concurenţei şi Comisia Europeană: „În traducere liberă răspunsul dat de dl Rădulescu, cât şi de dl. John, ar însemna ca prefectul să se documenteze înainte de a lua atitudini în presă”.

De cealaltă parte a baricadei, prefectul Popescu nu a dorit să comenteze atacurile aduse de democraţi, considerând că aceştia îl acuză pe fond politic şi nu administrativ.

A.G.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !