Ascunşi în portbagaj

1Comentariu
Ascunşi în portbagaj
NADLAC – Poliţiştii de frontieră de la Nădlac au descoperit în portbagajul unui autoturism trei persoane care vroiau să treacă ilegal graniţa. Doi bărbaţi şi o femeie de naţionalitate chineză şi mongoleză, cu vârste cuprinse între 27 şi 35 de ani, au încercat să ajungă în spaţiul Schengen forţând graniţa românească.

Aceştia au intrat legal în ţară în decursul lunilor iulie şi august, iar în 6 octombrie l-au convins pe şoferul român să îi transporte până la Budapesta în schimbul sumei de 150 de euro. Cetăţeanul român a declarat că, înainte de a ajunge în punctul de trecere al frontierei Nădlac, într-o parcare, i-a ascuns pe cei trei în portbagajul autoturismului.

Poliţiştii au întrerupt călătoria celor patru persoane, urmând să îi cerceteze pentru trecere ilegală a frontierei de stat pentru asiatici şi complicitate la tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat pentru şoferul maşinii. Aceştia vor fi prezentaţi Parchetului în vederea luării măsurilor legale ce se impun.

A.G.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor