Asfalt în loc de pământ pe strada Pinului!

De Valentin Goran
3Comentarii
Asfalt în loc de pământ pe strada Pinului!
Aceasta e prima din cele 55 de străzi de pământ din municipiul Arad asfaltate cu bani de la bugetul local.

La mai puţin de o lună de zile de la începerea lucrărilor, prima stradă de pământ din cele 55 din oraş, este asfaltată. E vorba de strada Pinului din cartierul Aradul Nou, unde zilele acestea este turnat primul strat de astfalt.

Primăria Municipiului Arad, prin direcţia de specialitate, a emis la începutul lunii aprilie ordinul de începere al lucrărilor pe primele 5 din cele 55 de străzi de pământ din oraş. Este vorba despre străzile Pinului, Colţişor, Petuniei, Viilor şi Iosif Lengyel, unde atât traficul rutier, cât şi cel pietonal se desfăşura defectuos. Lucrările programate de municipalitate presupun atât refacerea covorului asfaltic, cât şi reabilitarea trotuarelor şi a căilor de acces.

Potrivit municipalităţii, anul acesta vor fi reabilitate străzile: Iacob Cardoş, Badea Cârţan, Bârsei, Moşilor, Veronica Micle, Şelimbăr, Sibiului, Tribunul Axente, Ghica Vodă, Remus, Căminului, Putnei, Salciei, Reşiţei, Ialomiţei, Eftimie Murgu. „Amplasamentele au fost deja predate, iar cel mai probabil după sărbători, aceste străzi vor intra etapizat în lucru” – informează reprezentanţii Primăriei.

40 de luni

Investiţia „Reabilitare străzi în Municipiul Arad – Etapa a II-a” este realizată din bugetului general al Municipiului Arad. În cadrul proiectului ce se va întinde pe durata a 40 de luni, vor fi reabilitaţi 64.000 mp de carosabil, 17.000 mp de trotuare, 20.000 mp de accese şi 34.000 mp de spaţii verzi.



3Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor