Asfalt printre roţile TIR-urilor

29Comentarii
Asfalt printre roţile TIR-urilor
ARAD – Au decis să dea jos asfaltul de pe centura Aradului, fără să oprească traficul greu.

Nu au deviat încă maşinile grele prin Arad, de frica haosului ce va fi creat în municipiu, prin această soluţie. Totuşi, Primăria Arad şi cei de la Drumuri Naţionale au decis să înceapă de două zile lucrarea pe centură, prin decaparea asfaltului, pe două din cele patru trosoane în care a fost împărţită centura, în acest proiect. Porţiunea cea mai grea din varianta ocolitoare a Aradului va fi închisă la momentul la care va fi atacată, dar doar după 7 iunie, deci după alegerile europarlamentare, ca nu cumva, credem noi, disconfortul creat să influenţeze voturile arădenilor.
Până atunci, circulaţia pe centura Aradului se desfăşoară pe un singur sens, în zonele atacate de drumari. Două din cele patru sectoare au fost deja decapate (porţiunea cuprinsă între intersecţia cu DN 7, până la Bat, şi de acolo spre intersecţia cu drumul spre Oradea), cu întreruperea alternativă a circulaţiei pe cele două sensuri de mers. Primăria a decis, în tot acest timp, să nu opteze pentru închiderea circulaţiei pe centură şi devierea traficului greu prin oraş.
Drumarii speră că decaparea asfaltului va fi finalizată chiar în această săptămână, până în zona CET. Turnarea asfaltului pe porţiunile decapate se va face tot în condiţii de trafic.

Probleme şi devieri
Problemele vor apărea la momentul decapării şi asfaltării trecerilor peste calea ferată şi la momentul atacării tronsonului de drum cuprins între CET şi intersecţia cu DN7, spre Deva. Această porţiune va intra în lucru după 7 iunie şi va implica oprirea traficului de tot şi redirijarea circulaţiei pe arterele Calea Radnei, Iuliu Maniu, Podgoria şi Petru Rareş.

Şi străzile
Străzile pe care va intra traficul greu au fost preluate deja de Ministerul Transporturilor şi vor fi şi ele reabilitate după ce vor face cunoştinţă cu TIR-urile. Lucrările pe întreg DN7 ar trebui să fie finalizate până în iulie, iar drumarii susţin că acest termen va fi respectat şi că centura va fi gata în două săptămâni.

A.B.

Taguri: , , , ,


29Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor