Asfaltarea de la Neudorf deviază traficul

De Alin Gherasim
Asfaltarea de la Neudorf deviază traficul
ZĂBRANI. Consiliul Judeţean Arad anunţă că asfaltarea drumului dintre Neudorf şi limita de judeţ Timiş va devia circulaţia printre interiorul localităţii Zăbrani.

Luni şi marţi, respectiv 27 şi 28 mai, constructorul va aşterne stratul final al drumului, cel de uzură. Pentru ca lucrarea să nu fie afectată, s-a deci devierea traficului pe DJ 682N şi pe DJ 682, respectiv prin localitatea Zăbrani. Devierea se va face în cele două zile, în intervalul orar 8:00-18:00, iar semnalizarea tronsonului de drum în lucru va fi realizată cu ajutorul „piloților de circulație” și cu indicatoare rutiere specifice, amplasate la capetele tronsonului de drum în lucru. „Informăm arădenii că, în perioada de turnare a stratului de uzură, echipele de control ale Consiliului Județean Arad vor verifica, în două schimburi, ca reglementările privind devierea traficului auto să fie respectate, pentru a ne asigura că vehiculele de mare tonaj nu afectează asfaltul proaspăt așternut”, a anunţat președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca. Drumul Neudorf-limită de judeţ Timiş a fost modernizat din fondurile proprii ale CJA, valoarea lucrărilor fiind de aproape cinci milioane de lei, plus TVA.

Taguri: ,


0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !