Astăzi se decide, probabil, numirea lui Calimente

De Simion Todoca
11Comentarii
Astăzi se decide, probabil, numirea lui Calimente
© Mihăiţă Calimente Foto: S.T.
Şedinţa de marţi a Comisiei de fuziune ALDE (PLR-PC) a fost amânată pentru miercuri seara, din cauza programului foarte încărcat al celor doi copreşedinţi, Călin Popescu Tăriceanu şi Daniel Constantin.

Cei doi au, în aceste zile, numeroase discuţii cu Liviu Dragnea şi alţi lideri ai PSD, dar şi cu alte partide, pentru a testa o eventuală majoritate parlamentară în cazul depunerii unei moţiuni de cenzură. Se pare că inclusiv UDMR ar vota, în anumite condiţii, moţiunea. Deasemenea, chiar dacă Dragnea şi Tăriceanu nu discută cu PMP, respectiv, cu Traian Băsescu, se pare că pot miza pe voturile majorităţii parlamentarilor acestui partid proveniţi de la UNPR.

În aceste condiţii, abia astăzi, dacă şedinţa se va ţine, se va decide dacă deputatul Mihăiţă Calimente va fi numit preşedinte interimar la ALDE Arad, urmând să ocupe primul loc pe lista de candidaţi pentru Camera Deputaţilor. Reamintim că Mihăiţă Calimente a demisionat din PNL şi s-a înscris în ALDE după ce a primit asigurări că va fi pe primul loc pe listă. Din cauza neînţelegerilor cu Gheorghe Falcă, după ce a devenit clar că nu va mai fi pus pe lista de candidaţi pe loc eligibil, Calimente s-a transferat la organizaţia PNL sector 6 Bucureşti, unde a colaborat cu Cătălin Predoiu, în campania pentru Primăria Capitalei. Cum Predoiu a demisionat din funcţie, din cauza rezultatului slab la alegeri, Calimente a rămas fără sprijin pentru ocuparea unui loc eligibil la Bucureşti. Aşa că acum se va întoarce la Arad, în încercarea de a forţa obţinerea unui mandat de deputat pentru ALDE Arad.



11Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor