Aşteaptă zeci de milioane de la bugetul de stat

1Comentariu
Aşteaptă zeci de milioane de la bugetul de stat
ARAD – Peste 360 de cereri privind rambursarea T.V.A. se află încă în curs de soluţionare.

Sute de agenţi economici arădeni şi-au depus cererile pentru decontul Taxei pe Valoare Adăugată. Statul nu s-a grăbit, însă, foarte tare când a venit vorba să le şi returneze banii arădenilor. Astfel că, la finele lunii martie a acestui an, nu mai puţin de 361 de cereri figurau în dreptul judeţului Arad la rubrica deconturilor TVA cu opţiune de rambursare.

Valoarea celor 361 de cereri este de 23,36 milioane lei, clasând judeţul nostru pe locul 17 ca valoare a sumele ce trebuies returnate de stat agenţilor economici. Cea mai mare valoare o au de recuperat marii contribuabilii – 1.387.06 milioane lei, iar contribuabilii din sectorul 1 din Capitală aşteaptă să primească de la buget peste 500 de milioane de lei.

Revenind la judeţul Arad, dintre cele 361 de deconturi solicitate, trei figurează ca având termenul legal de soluţionare suspendat, în timp ce 115 au termenul de soluţionare depăşit. Valoare deconturile cu termen depăşit este 13,65 milioane lei, adică peste 58 de procente din total. 75 dintre cele 115 cereri menţionate anterior au termenul depăşit cu până la 30 de zile, şapte se încadrează în categoria 31-60 de zile, în timp ce opt arădeni aşteaptă de 90 de zile să primească banii ce li se cuvin. Mai puţin norocoşi sunt 11 dintre contribuabilii care su solicitat returnarea T.V.A. şi care de peste 180 de zile nu au primit nicio soluţionare.

A.P.

Taguri: , ,


1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor