Martorii spun că minora a traversat strada până la jumătatea ei, iar apoi s-a întors brusc, moment în care a fost lovită de o mașină. Un echipaj din cadrul SMURD i-a acordat copilului primul ajutor și l-a transportat la Spitalul Clinic Județean Arad pentru investigații medicale amănunțite. Reprezentanții unității medicale ne-au spus că pacienta este conștientă, stabilă, în afara oricărui pericol, suferind doar câteva contuzii.
Potrivit informațiilor primite, fata s-a angajat în traversarea străzii prin loc nepermis, după trecerea pentru pietoni din zona SIF Banat-Crișana – înspre zona Intim. Martorii spun că minora a traversat strada până la jumătatea ei, iar apoi s-a întors brusc, moment în care a fost lovită de o mașină. De asemenea, în urma cercetărilor efectuate de polițiști s-a stabilit că fata a traversat Calea Victoriei prin loc nepermis și fără să se asigure. „Miercuri, în jurul orei 12:20, un tânăr de 24 de ani, din Chelmac, a condus un autoturism pe Calea Victoriei din municipiu, înspre zona Intim, unde a surprins și accidentat ușor o minoră care s-a angajat în traversarea străzii, în calitate de pieton, prin loc nepermis și fără să se asigure”, a declarat agent șef adjunct Claudia Iuga, purtător de cuvânt în cadrul IPJ Arad.
Copil de 12 ani, lovit de mașină pe Calea Victoriei
Copil de 12 ani, lovit de mașină pe Calea Victoriei
Reactualizat la:
Accident, miercuri, în jurul amiezii, pe Calea Victoriei. O fată în vârstă de 12 ani a fost accidentată de un autoturism, în timp ce trecea strada.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
4
7
Mapamond
Atacul de vineri dimineaţă, din apropierea oraşului Isfahan în Iran, efectuat aparent cu drone şi atribuit Israelului, îngrijorează comunitatea internaţională, care le cere ambelor ţări să înceteze confruntarea, potrivit AGERPRES.
Mapamond
Statele membre NATO au ajuns la un acord cu privire la trimiterea de sisteme de apărare antiaeriană suplimentare în Ucraina, printre care baterii de rachete Patriot, a anunţat vineri secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg, transmit AFP şi Reuters.
Mapamond
Premierul polonez Donald Tusk a avertizat vineri că în Ucraina „situaţia pe front este critică” şi săptămânile următoare „ar putea să decidă deznodământul războiului” provocat de invazia rusă, dar Polonia nu are posibilitatea de a oferi Ucrainei din sistemele sale antiaeriene Patriot, transmite agenţia EFE.
UT Arad
Copiii nu au fost uitați, vor intra în Peluza Sud, după aceleași coordonate ca și până acum. Locurile sunt, însă, limitate.
UT Arad
Antrenorul UTA-ei a declarat că-l va prinde și sărbătoarea de anul viitor tot la Arad. A spus cu întârziere „La Mulți Ani”!
1
Local
Pentru a marca Ziua Forțelor Terestre vor fi deschise porțile Cetății Aradului.
Local
Judecătoria Ineu a decis că soția și fiica unui bărbat mort într-un accident de mașină petrecut pe DN79 A, între Mânerău și Voivodeni, vor primi daune morale în valoare de 70 de mii de euro.
1
ARADON Sport local
Mark Ştefan Răşinar (CS AMEFA Arad) a devenit triplu campion naţional de juniori II.
Citiți principiile noastre de moderare aici!